0.6 C
Craiova
sâmbătă, 22 februarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDupă polițiști, şi militarii vor beneficia de plata orelor suplimentare

După polițiști, şi militarii vor beneficia de plata orelor suplimentare

MApN informează, într-un comunicat de presă, că militarii vor beneficia și în 2025 de plata orelor suplimentare și a activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare.

Anunțul vine după ce guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență care restabilește pentru militari drepturile salariale la nivelul lunii noiembrie 2024 și modifică astfel ordonanța-trenuleț adoptată de Executiv la finele anului trecut, care eliminase aceste drepturi, potrivit digi24.ro,

De aceleași drepturi vor beneficia și angajaţii Ministerului Afacerilor Interne

„Conform prevederilor unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvernul României, în ședința de joi, 20 februarie, personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare vor beneficia, în anul 2025, de drepturile financiare prevăzute de legislația în vigoare la sfârșitul anului 2024 pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, la nivelul aplicabil în noiembrie 2024”, se arată în comunicatul MApN. De aceleași drepturi vor beneficia și angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care vor fi și ei plătiţi la nivelul din noiembrie 2024 pentru munca prestată în weekend, de sărbători legale şi ore suplimentare.

„În anul 2025, prin excepţie de la alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi pentru munca suplimentară, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, prestată peste programul normal de lucru de către aceste categorii de personal în cadrul activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României ori în situaţii de urgenţă, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna noiembrie 2024”, prevede ordonanţa adoptată joi, care modifică aşa-numita ordonanţă-trenuleţ care a provocat nemulţumirea angajaţilor din MAI.

Polițiștii au protestat împotriva prevederilor ordonanței-trenuleț

În luna ianuarie, polițiștii au protestat împotriva prevederilor ordonanței-trenuleț, nemulțumiți în special de faptul că nu mai beneficiau de plata acestor ore suplimentare. Conform comunicatului MApN, drepturile financiare vor fi acordate personalului militar, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare, în cursul anului 2025, inclusiv pentru luna februarie 2025, în integralitate, pentru activitatea desfășurată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și pentru munca suplimentară prestată peste programul normal, în condiții operative sau neprevăzute, dacă nu poate fi compensată cu timp liber în termen de 90 de zile.

Citește şi: SUA refuză să susţină un proiect de rezoluţie ONU care marchează trei ani de la invazia rusă în Ucraina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS