2.9 C
Craiova
marți, 25 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljProfanare de morminte în cimitirul comunei Leu

Profanare de morminte în cimitirul comunei Leu

Poliţiştii doljeni au înregistrat două dosare penale şi fac cercetări pentru identificarea autorului sau autorilor a două infracţiuni de profanare de morminte, comise în ultimele zile. Potrivit oamenilor legii, pe 22 şi 23 februarie, două persoane au sesizat faptul că persoane necunoscute au distrus cavourile în care sunt înhumate rudele lor şi au sustras banii din coşciuge.

Reprezentanţii IPJ Dolj spun că prima sesizare a fost făcută sâmbătă, pe 22 februarie. O zi mai târziu a fost anunţată o altă profanare de morminte, tot în cimitirul din comuna Leu, Dolj.

„La data de 22 februarie, în jurul orei 16.10, Secția 4 Poliție Rurală Coșoveni a fost sesizată de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au distrus cavoul tatălui său, îngropat în cimitirul din comuna Leu. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, unul dintre pereții cavoului în care era îngropat bărbatul fiind spart, iar coșciugul persoanei decedate deschis.

Ieri, 23 februarie, în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 42 de ani, din comuna Leu, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au distrus cavoul surorii sale, îngropată în cimitirul din localitate. Și în acest caz aspectele sesizate s-au confirmat, cavoul femeii prezentând urme de distrugere, iar coșciugul persoanei decedate a fost găsit deschis. De asemenea, apelanții au sesizat dispariția sumelor de bani aflate în cele două coșciuge”, au transmis poliţiştii.

Profanarea de morminte

Poliţiştii mai spun că în ambele situații au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de profanare de morminte. Cercetările sunt continuate pentru identificarea autorilor. Potrivit legii, profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Profanare de morminte şi în Balş

Pe 9 februarie, poliţiştii din Balş, Olt, au cerut ajutorul cetăţenilor pentru identificarea autorilor mai multor infracţiuni de profanare de morminte.

„Poliția orașului Balș desfășoară investigații pentru identificarea persoanei/persoanelor responsabile de recentele profanări de morminte din cimitirele din localitate. Pentru a soluționa aceste cazuri, Poliția orașului Balș pune la dispoziția cetățenilor imagini surprinse din cadrul anchetei și solicită sprijinul acestora în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptelor”, au precizat poliţiştii.

Citeşte şi: Vânzători de etnobotanice, în arest preventiv

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS