Autorităţile germane cercetează un grup infracţional format din cetăţeni români care timp de patru ani au atacat trenuri de marfă de unde au furat milioane de ţigarete. Suspecţii acţionau în timp ce trenurile se aflau în mişcare, ei vizând marfă transportată din Polonia către Ţările de Jos, prin Germania. La solicitarea Procuraturii din Berlin, la locuinţele din România ale familiilor suspecţilor au fost făcute percheziţii. Prejudiciul este estimat la un milion de euro.
Hoții de țigări care atacau trenuri în mișcare au fost prinși joi dimineaţă, după o operațiune internațională la care au participat şi procurori DIICOT. Sunt cetățeni români care au acționat între anii 2020 și 2024 şi au fost găsiţi în urma unor percheziţii făcute în mai multe zone din ţară.
Membrii grupării acţionau doar noaptea, pe teritoriul Germaniei. Aceştia urmăreau trenurile care transportau ţigări, iar datorită dispozitivelor GPS pe care le montau în prealabil, ştiau exact în ce locaţie se află containerele ce conţineau ţigările. Urcau în tren în timpul mersului, tăiau cu ajutorul unor unelte speciale containerele, după care aruncau ţigările de-a lungul liniei ferate, şi cineva din urmă venea şi le colecta. Captura era apoi depozitată în casa unui bărbat din Germania.
Percheziţii în România, Germania şi Olanda
În acest context, procurorii DIICOT din România au fost solicitaţi de către colegii lor din Germania pentru organizarea operaţiunii de găsire a vinovaţilor. S-au realizat opt percheziţii în Arad, Botoşani şi Dâmboviţa.
În urma descinderilor au fost identificate şi ridicate mai multe dispozitive de tip GPS tracker, camere video, dispozitive de stocare a datelor, o dronă, articole vestimentare şi obiecte utilizate la comiterea infracţiunilor, sumele de 10.900 euro şi 48.000 lei, peste 3.100 articole vestimentare ce aparţin unor branduri diferite, cu privire la care există suspiciuni că ar proveni din comiterea unor infracţiuni, precum şi alte mijloace de probă.
Acţiunea a fost simultană cu alta din Germania şi din Olanda, iar la percheziţiile efectuate de procurorii DIICOT din România au participat şi şase anchetatori veniţi din Germania.
Două persoane au fost duse în Germania pentru că aveau pe numele lor mandate europene de arestare.
Citeşte şi: Asistentă acuzată că a falsificat ştampile pentru a putea elibera certificate medicale false