9.4 C
Craiova
luni, 3 martie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRestricţii de trafic pe Valea Oltului timp de o lună. Se va circula în reprize începând de marți

Restricţii de trafic pe Valea Oltului timp de o lună. Se va circula în reprize începând de marți

Traficul va fi din nou restricţionat pe unul dintre cele mai circulate drumuri din România. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat, pe Facebook, că începând de marți, 4 martie, se reiau lucrările de protecție versanți pe DN7, Valea Oltului.

„Pe perioada restricţiilor circulaţia rutieră se va închide total în reprize de aproximativ 20 de minute, dirijată cu piloţi de trafic. Pe acest sector este preconizat ca lucrările să se finalizeze în aproximativ 30 de zile”, au transmis, la sfârșitul lunii februarie, reprezentanţii DRDP Craiova.

În prima etapă lucrările se vor desfășura pe sectorul situat între km 201+215-201+320, zona cascada Lotrișor, urmând să fie continuate apoi şi pe alte sectoare, precizează sursa citată.

DRDP a mai transmis că, în perioada menționată, lucrările vor fi desfășurate de luni până joi, în intervalul orar 7:00-18:00, vineri de la 7:00 la 14:00 și sâmbăta în intervalul 7:00-18:00.

Reamintim că anul trecut, în plin sezon de concedii, circulația pe Valea Oltului a fost închisă de pe 8 iulie până pe 7 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS