12.8 C
Craiova
marți, 4 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalNoi restricții pe Valea Oltului începând de azi

Noi restricții pe Valea Oltului începând de azi

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, începând de marţi, 4 martie, pentru aproximativ o lună, traficul rutier se va desfăşura cu restricţii pe Valea Oltului, în zona cascadei Lotrişor, judeţul Vâlcea, pentru realizarea unor lucrări de protecţie a versanţilor pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu.

„Pe perioada restricţiilor circulaţia rutieră se va închide total în reprize de aproximativ 20 de minute, dirijată cu piloţi de trafic. Pe acest sector este preconizat ca lucrările să se finalizeze în aproximativ 30 de zile”, au transmis, la sfârșitul lunii februarie, reprezentanţii DRDP Craiova.

În prima etapă lucrările se vor desfășura pe sectorul situat între km 201+215-201+320, zona cascada Lotrișor, urmând să fie continuate apoi şi pe alte sectoare, precizează sursa citată.

DRDP a mai transmis că, în perioada menționată, lucrările vor fi desfășurate:

  • de luni până joi, în intervalul orar 7:00-18:00,
  • vineri de la 7:00 la 14:00
  • sâmbăta în intervalul 7:00-18:00.

Traficul rutier pe Valea Oltului a fost întrerupt în mai multe rânduri

Traficul rutier pe Valea Oltului a fost întrerupt în mai multe rânduri, din cauza căderilor de bolovani de pe versanţi. Ultimul incident de acest fel a avut loc spre sfârşitul anului trecut, când un autotren a lovit bolovanii căzuţi pe carosabil, iar două persoane au fost rănite, circulaţia fiind complet blocată la acel moment.

Anul trecut, în plin sezon de concedii, circulația pe Valea Oltului a fost închisă de pe 8 iulie până pe 7 august pentru realizarea lucrărilor de defrișare pentru partea de proiectare a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.

Citeşte şi: GdS 30: Mesajul lui Florin Ridiche, manager Muzeul Olteniei, cu prilejul a 30 de ani de Gazeta de Sud

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS