O femeie din Germania a fost arestată după ce s-a cazat în 100 de hoteluri timp de 15 ani fără să plătească, scrie Bild.
Angajații unui hotel din Paulsstadt din Schwerin au sesizat poliția, joia trecută, în legătură cu o femeie de 58 de ani, din Düsseldorf, care se cazase de câteva zile la ei. Potrivit sesizării, femeia se comportase bizar atunci când a preluat camera și a pretins că și-a pierdut cardul, ceea ce a ridicat suspiciuni.
„Conform investigațiilor de până acum, femeia a indus în eroare personalul hotelului cu privire la capacitatea sa de plată și plănuia să plece fără a achita costurile restante de aproximativ 500 de euro”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției.
Polițiștii au ridicat-o pe femeie chiar de la hotel
Polițiștii au ridicat-o pe femeie chiar de la hotel, iar în aceeași zi, o instanță judecătorească a emis un mandat de arestare pe numele ei. În urma anchetei, s-a stabilit că femeia a stat în peste 100 de hoteluri și a pelcat fără să plătească. Mai mult, făcea asta de 15 ani.
„Cunoaștem peste 100 de incidente similare”, a spus purtătorul de cuvânt al poliției. Pe numele femeii existau mai multe sesizări.