Anchetatorii au descins, astăzi, la sediile a două firme, cât și locuințele administratorilor acestora în cazul finanțării campaniei prezidențiale a lui Călin Georgescu.
Polițiștii IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 4 percheziții domiciliare, în județele Argeș și Vâlcea. Perchezițiile sunt la domiciliile a două persoane fizice și sediile sociale și punctele de lucru a două societăți.
Activitățile au loc într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală. Se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- coruperea alegătorilor,
- spălare a banilor,
- fals informatic,
- promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii,
- promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public.
Citește și: Dolj: Tânăr din Sadova, urmărit internațional, prins