-0.5 C
Craiova
joi, 6 martie, 2025
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Mehedinți: Reținut pentru violare de domiciliu și distrugere

(VIDEO) Mehedinți: Reținut pentru violare de domiciliu și distrugere

Un mehedințean a fost reținut 24 de ore pentru violare de domiciliu, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și distrugere.

Polițiștii din Șimian au fost sesizați, pe 1 martie, de un bărbat de 36 de ani, din Burila Mare că autoturismul unei rude ar fi fost incendiat.

Potrivit IPJ Mehedinți, un bărbat de 60 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns fără drept în locuința femeii de 55 de ani. Acesta i-ar fi reproșat că soțul acesteia ar avea o relație amoroasă cu soția sa, după care a părăsit curtea locuinței.

Ulterior, persoana vătămată a plecat de la locuință. La scurt timp, la autoturismul ce îl avea parcat în curte, a izbucnit un incendiu care a fost localizat și stins de către pompieri. S-a stabilit că sursa probabilă a acestuia ar fi fost flacăra deschisă.

Băut la volan

În aceeași zi, bărbatul de 60 de ani a condus un autoturism, în localitatea Țigănași. În urma testării cu aparatul alcooltest a reieșit 0, 89 mg/l alcool în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ieri, bărbatul de 60 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar la expirarea măsurii va fi prezentat magistraților cu propunerea corespunzătoare.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • violare de domiciliu,
  • conducerea unui vehicul sub influența alcoolului,
  • distrugere.

Citește și: Artego renunță la fabrica de oxigen

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS