20.5 C
Craiova
joi, 6 martie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFranţa, Germania şi Marea Britanie cer Israelului să respecte prevederile unui acord de încetare a focului cu Hamas

Franţa, Germania şi Marea Britanie cer Israelului să respecte prevederile unui acord de încetare a focului cu Hamas

Franţa, Germania şi Marea Britanie cer Israelului să permită ca ajutoare umanitare să ajungă la populaţia din Fâșia Gaza „în întregime, rapid, în deplină securitate şi fără oprelişti”, după ce Israelul a blocat în weekend ajutorul umanitar destinat teritoriului palestinian, relatează AFP, preluat de News.ro. De asemenea, cer Israelului să respecte prevederile unui acord de încetare a focului cu Hamas.

„O întrerupere a intrării bunurilor şi mărfurilor în Fâşia Gaza ca cea anunţată de către Guvernul israelian ar putea constitui o încălcare a dreptului umanitar internaţional”, au avertizat miercuri, într-un comunicat comun, miniştrii de Externe ai celor trei ţări europene.  „Furnizarea de ajutor umanitar nu poate să fie subordonată unui armistiţiu şi nici să fie instrumentalizată în scopuri politice”, denunţă Parisul, Berlinul şi Londra. „Situaţia umanitară în Fâşia Gaza este catastrofală”, subliniază cele trei ţări. 

Israelul a anunţat duminică o întrerupere a ajutorului umanitar destinat Fâşiei Gaza

Israelul a anunţat duminică o întrerupere a ajutorului umanitar destinat Fâşiei Gaza, din cauza unui dezacord cu Hamas asupra felului în care să continue un armistiţiu fragil intrat în vigoare la 19 ianuarie, după peste 15 luni de război care a devastat teritoriul palestinian.  Acest ajutor a devenit „prima sursă de venit” a mişcării islamiste palestiniene, a justificat marţi ministrul israelian de Externe Gideon Saar. 

În paralel, cei trei miniştri cer eliberarea „necondiţionată” a „tuturor ostaticilor” ţinuţi de Hamas şi „să se pună capăt tratamentelor degradante şi umilitoare la care sunt supuşi”.  „Rămânem ferm solidari cu familiile lor şi poporul israelian împotriva atentatelor teroriste comise de Hamas la 7 octombrie 2023”, subliniază ei.  Prima fază a unui armistiţiu a permis revenirea în Israel a 33 de ostatici – inclusiv opt morţi -, în schimbul eliberării a aproximativ 1.800 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel. 

Acordul din ianuarie prevede o a doua fază în care să fie eliberaţi toţi ostaticii în viaţă deţinuţi în Fâşia Gaza

Acordul din ianuarie prevede o a doua fază în care să fie eliberaţi toţi ostaticii în viaţă deţinuţi în Fâşia Gaza în schimbul eliberării altor deţinuţi palestinieni.  Israelul şi Hamas nu au ajuns însă la un acord asupra modalităţii în care să treacă la această a doua fază. 

Citește şi: 4.600 de tablouri și 31 de ceasuri de lux, găsite în casa generalului în rezervă Cătălin Zisu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS