Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat în ultimele două zile o serie de întâlniri cu studenții și elevii din Târgu Jiu și Novaci, care au avut ca scop creșterea siguranței digitale a tinerilor, cât și prevenirea consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, polițiștii de prevenire au purtat discuții cu studenții din cadrul Universității „Constantin Brâncuși”, din Târgu-Jiu, având ca scop întărirea colaborării polițist-student, precum și stabilirea unor măsuri și activități informativ-preventive, adaptate cerințelor și dinamicii generației actuale.
Totodată, a fost desfășurată o activitate cu elevii Liceului Teoretic Novaci, activitate în cadrul căreia polițiștii au discutat despre pericolele din mediul digital, modurile de operare folosite de infractori, precum și prevenirea consumului de substanțe psihoactive.
Astfel, tinerilor le-au fost prezentate mai multe aspecte preventive, după cum urmează:
- au fost instruiți cu privire la verificarea autenticității platformelor înainte de a investi bani în mediul online, a conturilor cu care interacționează și a mesajelor primite;
- le-a fost recomandat să fie atenți la semnele unei escrocherii: comunicarea prin WhatsApp/Telegram, promisiuni nerealiste, presiune să investească rapid, câștiguri rapide și fără mare efort;
- le-a fost comunicat să nu ofere date personale sau bancare către persoane necunoscute sau greu de identificat.
Astfel de activități continuă și în perioada următoare, având ca scop protejarea și educarea elevilor și studenților.
Citeşte şi: SUA amână cu încă o lună taxele auto la mașini din Mexic și Canada