Weekend-ul trecut, la Bucureşti, a adus în prim plan o competiţie extrem de interesantă de judo, mai exact Campionatul Naţional Individual U21. La întrecere s-au regăsit şi sportivi de la CSU Craiova, dar, la final, a fost obţinută o singură medalie, prin Alexia Uşurelu.
Sportiva pregătită de Mihai Voinea a fost cea mai valoroasă în proba de -78 kg şi a câştigat mult râvnita medalie de aur.
Mihai Voinea: „Aveam aşteptări destul de mari“
Contactat de GdS, antrenorul sportivilor craioveni, Mihai Voinea, a menţionat că se aştepta la o medalie de la fiecare elev al său, nu doar de la Alexia.
„Avem o medalie de aur şi două locuri cinci la acest concurs. Manda Lorena (48 kg) şi Darius Florescu (60 kg) nu au reuşit să urce pe podium, în timp ce Alexia Uşurelu a fost cea mai bună la categoria ei de vârstă. Sincer să fiu, ne aşteptam ca Alexia să câştige aurul, doar că aveam aşteptări destul de mari şi de la ceilalţi doi, cel puţin să urce pe podium. Au fost mici greşeli de arbitraj, mici momente de neatenţie şi iată că nu s-a obţinut mai mult.
Toţi trei sunt în primul an de juniorat. Sunt medaliaţi de anul trecut şi pe vârsta asta şi ne gândeam şi ne doream o medalie pentru fiecare la aceste Naţionale. Mergem înainte, nu avem ce face acum. Sunt dezamăgiţi copiii, cum era şi normal, dar sper să fie mult mai atenţi de acum înainte, ceva mai muncitori, mai maturi. Nu va fi uşor pe viitor, pentru că toţi sportivii se pregătesc din ce în ce mai bine, deci avem de tras tare. Săptămâna asta va fi un concurs de verificare la Vâlcea, iar apoi, la Satu Mare, o Finală Naţională de tineret“, a spus Mihai Voinea.
Citeşte şi: Atletism / Rareș Toader a cucerit aurul în proba de aruncare a greutăţii la CE