Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni, Gorj, au fost sesizați duminică, prin plângere, de o femeie, de 32 de ani, din comuna Plopșoru, sat Olari, că ar fi fost amenințată și agresată de către concubinul său, în vârstă de 38 de ani.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițișt s-a stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, femeia ar fi fost lovită de către concubinul său cu pumnii în zona capului și a fost amenințată cu moartea, fiindu-i creată o stare de temere.
A fost întocmit formular de evaluare a riscului reieşind că există risc iminent, fapt pentru care s-a emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, acesta fiind evacuat din locuință și obligat să păstreze o distanță de 50 de metri față de femeie și de locuința acesteia.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Citeşte şi: Târgu Jiu: Medic neurolog bolnav de cancer, avertizat că pune în pericol linia de gardă dacă renunță la ture