Datele Eurostat arată că România are un nivel ridicat de utilizare a internetului pentru rețele sociale și apeluri video comparativ cu alte țări din UE la grupa de vârstă 16-74 de ani. Utilizarea rețelelor sociale este peste media UE, de 65%, și peste majoritatea statelor, singurele care ne depășesc sunt Cipru, Ungaria, Malta, Danemarca, Olanda și Finlanda. Românii sunt, în schimb, neinteresați de digitalizare, cursuri online, scris de mailuri. Suntem codași la căutat de informații și știri pe internet, scrie economica.net.
Al doilea lucru cel mai folosit de români pentru comunicarea pe internet este apelul video, din nou peste media UE, de puțin peste 70%.
Foarte populare sunt și aplicațiile de mesagerie instant pentru Messenger sau Whatsapp, folosite de peste 60% dintre români, deși procentul este sub media UE. Mult mai puțin populare sunt e-mail-urile. Nici măcar jumătate dintre români nu trimit și nu primesc de e-mailuri, cel mai scăzut procent din Uniune.
La nivelul UE, proporția persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani care au trimis sau primit e-mailuri a fost de 80% în 2024.
Românii, cel mai puțin interesați să caute informații și știri pe internet
Pe de altă parte, românii nu sunt interesați să caute informații pe internet sau să citească știri online.
”Accesul la informații joacă un rol foarte important în societățile noastre, deoarece informațiile influențează toate aspectele vieții noastre, fie politice, fie economice (cum ar fi oferirea sau găsirea de informații despre produse și servicii). Așa-numita „cultură a ecranului” arată că informația poate, de asemenea, modela cultura. Accesul la informații în cadrul sondajului TIC se rezumă la 2 indicatori referitori la căutarea de informații despre bunuri și servicii și la citirea știrilor online (ziare și reviste)”, se arată în raport.
În 2024, 65% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani citesc știri online. Ponderea a crescut la 88% în Finlanda și la 87% în Danemarca, în timp ce în România este la circa 45%, cel mai scăzut nivel din UE.
În ceea ce privește găsirea de informații despre bunuri și servicii, proporția a fost de 75% în UE.
Țările de Jos (96%) și Danemarca (94%) au raportat cel mai mare procent dintre țările UE, iar România este din nou la coada clasamentului cu circa 57%. De remarcat este că nici căutarea informațiilor despre sănătate nu este populară printre români.
În UE, 58% dintre persoanele în 2024 au căutat online informații despre sănătate, iar 40% și-au făcut online o programare la un medic. Spre comparație, în România doar aproximativ 30% au căutat informații despre sănătate, cel mai mic nivel din Uniunea și sub 10% au făcut o programare online la doctor.
Românilor nu le plac cursurile online
Când vine vorba despre educație, românii sunt cei mai neinteresați europeni de a utiliza internetul în acest scop. Țara noastră este pe ultimul loc în Uniune atunci când vorbim despre accesarea unui curs online. Sub 5% dintre români s-au conectat la internet în scop educativ. Scorul la nivel european este de peste trei ori mai mare (17%), în timp ce Irlanda a raportat cel mai mare procent de persoane care au urmat un curs online în 2024 (35%).
România, codașă și la digitalizare
În ceea ce privește utilizarea serviciilor publice online, românii sunt din nou codașii Uniunii, cu cel mai mic scor de digitalizare. În UE, 70% dintre persoanele intervievate s-au conectat la site-urile sau aplicațiile unei autorități publice. În Danemarca, ponderea persoanelor care s-au conectat la site-urile sau aplicațiile autorităților publice a ajuns la 99%, iar în Țările de Jos la 96%, cele mai ridicate două rate dintre țările UE în 2024. Cea mai scăzută rată de utilizatori de internet conectați la site-urile sau aplicațiile unei autorități publice a fost înregistrată în România, cu 25%.
Citește și: Gorj: Accident cu o victimă pe DN 66, la Bâlteni