11.7 C
Craiova
joi, 20 martie, 2025
Știri de ultima orăActualitateÎntâlnire surpriză între președintele Ilie Bolojan și Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei

Întâlnire surpriză între președintele Ilie Bolojan și Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei

Majestatea Sa Custodele Coroanei s-a întâlnit la Palatul Elisabeta cu Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a anunţat marţi Familia Regală a României.

Conform sursei citate, la întâlnire a luat parte și Alteța Sa Regală Principele Consort.

La întâlnire au fost abordate mai multe teme de discuție

La întâlnire au fost abordate mai multe teme de discuție, printre care s-a aflat și cel referitor la ”importanta contribuție a țării noastre în cadrul Uniunii Europene și NATO”, conform stirileprotv.ro.

”Președintele interimar și Custodele Coroanei au purtat o amănunțită discuție legată de proiectele Coroanei Române pentru susținerea intereselor fundamentale ale României, de importanta contribuție a țării noastre în cadrul Uniunii Europene și NATO și despre sprijinul acordat Republicii Moldova pentru împlinirea parcursului ei european.

Au fost discutate proiecte legate de încurajarea și susținerea comunităților locale, promovarea economiei și educației românești, a comunităților românești din afara țării”, a transmis Familia Regală.

Nu în ultimul rând, Majestatea Sa și Principele Consort au evocat, în întâlnirea cu președintele interimar al României, ”posibilitatea de a desăvârși proiectul ridicării statuii ecvestre a Regelui Ferdinand Întregitorul în Capitala țării.”

Anul viitor, la 10 Mai, România va aniversa 160 de ani ai Coroanei române ”și tot atâția ani de la promulgarea Constituției din 1866”.

Citeşte şi: Incident naval la ieşirea de pe Canalul Mila 23 în Canalul Sulina. Un convoi de barje a lovit o ambarcaţiune acostată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS