5.5 C
Craiova
miercuri, 19 martie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAnamaria Gavrilă a sunat la 112, susținând că e agresată de jurnaliști. Polițiștii au sancționat-o însă pe ea

Anamaria Gavrilă a sunat la 112, susținând că e agresată de jurnaliști. Polițiștii au sancționat-o însă pe ea

Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a sunat miercuri la 112 pentru a reclama că „e agasată” de jurnaliștii din Parlament și că are nevoie de ajutor. Apelul la 112 a fost făcut de la grupul parlamentar POT. Polițiștii care au venit în Parlament au sancționat-o pe Gavrilă cu avertisment, deoarece jurnaliștii pe care îi reclama aveau acces la ușa grupului POT.

Potrivit unui comunicat al polițiștilor, „La data de 19 martie 2025, Poliția Capitalei a fost sesizată de către o femeie, în calitate de deputat, cu privire la faptul că ar exista între aceasta și mai mulți reprezentanți media divergențe verbale. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadru Secției 17, care au constatat faptul că reprezentanții mass-media se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona unui hol din incinta Palatului Parlamentului”, potrivit unui comunicat al polițiștilor conform digi24.ro.

Reprezentanții mass-media nu au încălcat prevederile legale

„Astfel, s-a stabilit faptul că reprezentanții mass-media nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permițând accesul acestora pentru desfășurarea activităților. În urma verificărilor, persoana apelantă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, conform prevederilor OG 34/2008”, se mai arată în comunicatul polițiștilor.

Citește şi: Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei. Faptele s-au prescris

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS