Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Craiova și specialiști din cadrul Registrului Auto Craiova, au organizat și desfășurat o acțiune în proximitatea Aeroportului Internațional Craiova.
Acțiunea a avut ca scop:
- creșterea gradului de siguranță rutieră,
- prevenirea accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice,
- combaterea ilegalităților comise de către participanții la trafic în domeniul transportului în regim de taxi sau rent a car.
În cadrul acţiunii au fost legitimate 86 de persoane şi verificate 42 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 9.100 de lei.
De asemenea, polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare.
Conduceau mașini cu defecțiuni
Polițiștii au depistat doi bărbați, de 41 și 52 de ani, din Pielești respectiv Craiova, în timp ce conduceau autoturisme care prezentau o stare avasată de degradare, având defecțiuni la sistemul de iluminare/semnalizare și anvelope în stare de uzură avansată, respectiv frână de staționare nefuncțională și anvelope uzate peste limită.
Bărbații au fost sancționați contravențional, fiind dispusă și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constate.
Făcea pe taximetristul, deși nu avea autorizație
Polițiștii au depistat un bărbat de 47 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, în regim de taxi. Acesta nu avea documentele necesare desfășurării activității de taximetrie.
De asemenea, s-a constatat că autoturismul condus de bărbat nu deține poliță RCA valabilă.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional, fiind dispusă și măsura reținerii certificatului de înmatriculare și a placuțelor cu numarul de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constate.
Totodată, i-a fost reținută și autorizația de transport în regim de taxi.
Citește și: Mehedinți: Minori cercetați pentru șantaj și lipsire de libertate