18.3 C
Craiova
luni, 28 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalCoafeza directoarei, plătită ca asistentă la Direcţia de Sănătate Publică

Coafeza directoarei, plătită ca asistentă la Direcţia de Sănătate Publică

Procurorii DNA din Craiova au anunţat, luni, trimiterea în judecată a directorului executiv al DSP Olt, a patru angajaţi ai instituţiei şi a administratorului unei societăţi comerciale. Printre infracţiunile reţinute de anchetatori se numără abuzul în serviciu, falsul material sau darea de mită. Procurorii susţin că directoarea DSP Olt ar fi primit mită un teren de 612 metri pătraţi în Slatina. În plus, ar fi beneficiat şi de servicii de înfrumuseţare, timp de doi ani. Tot tmp de doi ani, coafeza directoarei ar fi încasat salariu de la DSP Olt. A fost angajată, în acte, pe un post de asistent medical.

Procurorii DNA susţin că infracţiunile ar fi fost comise începând cu luna aprilie 2021.

„În cursul lunii aprilie 2021, în contextul derulării unui contract de închiriere între DSP OLT și o societate comercială administrată de inculpatul P.S.A., inculpata Ioniță Elena, în calitatea menționată anterior, ar fi primit cu titlu de mită de la inculpatul P.S.A., un lot de teren în suprafață de 612 mp în orașul Slatina, într-o zonă cu potențial de dezvoltare imobiliară, pentru derularea în bune condiții a contractului de închiriere menționat anterior.

Lotul de teren respectiv ar fi fost vândut părinților inculpatei Ioniță Elena, prin încheierea în mod formal a unui contract de vânzare – cumpărare pentru suma de aproximativ 9.000 de euro, în condițiile în care mai multe loturi de teren similare au fost vândute de inculpatul P.S.A., în aceeași perioadă, pentru sume cuprinse între 32.000 și 35.000 de euro. Totodată, din cercetările efectuate nu s-a putut găsi nicio dovadă că suma de 44.000 lei (aproximativ 9.000 de euro) ar fi fost plătită în mod efectiv. În înscrisurile notariale a fost menționat că banii s-au plătit în numerar, fără a exista un înscris care să ateste plata sumei”, au explicat procurorii.

Coafeza directoarei, plătită ca asistentă la Direcţia de Sănătate Publică

În urma anchetei s-a mai stabilit că o asistentă medicală a fost plătită deşi nu a trecut pe la DSP. Şi asta pentru că ar fi lucrat la un salon de înfrumuseţare.

„În perioada iunie 2022 – octombrie 2024, inculpata Ioniță Elena ar fi dispus plata salariului către inculpata Odagiu Iuliana Alina, ce figura angajată în funcția de asistent medical în cadrul DSP Olt, cunoscând că aceasta nu și-ar fi desfășurat activitatea în cadrul instituției, nu ar fi îndeplinit vreo sarcină de serviciu și nu ar fi mers la locul de muncă, încasând în mod necuvenit salariul lunar (…). Prin plata necuvenită a salariilor lunare, ar fi fost prejudiciat bugetul instituției publice cu suma de 163.426 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru inculpata Odagiu Iuliana Alina. În perioada respectivă, inculpata Odagiu Iuliana Alina ar fi desfășurat efectiv activități profesionale la salonul de înfrumusețare care îi aparține”, au mai explicat anchetatorii.

Aceştia din urmă mai spun că, timp de doi ani, directoarea ar fi beneficiat de servicii de cosmetică și înfrumusețare. Valoarea totală a acestor servicii a fost de 23.865 lei. Declaraţile de avere şi interese ale asistentei medicale nu apar pe pagina de internet a DSP Olt.

Sechestru pe bunurile a trei inculpate

Ceilalţi funcţionari deferiţi justiţiei sunt acuzaţi că ar fi ajutat-o pe directoare. Astfel, coordonatorul Departamentului Supraveghere în Sănătate Publică ar fi semnat foile de prezenţă și fișele de evaluare ale coafezei, „atestând, în acest mod, prezența la serviciu a acesteia din urmă”. Alţi doi funcţionari sunt acuzaţi că au întocmit şi înregistrat o cerere de concediu de odihnă pe numele coafezei.
Procurorii anticorupţie au mai precuzat că DSP Olt s-a constituit parte civilă în dosart cu suma de 163.426 lei. Pentru recuperarea acestei sume, procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor a trei inculpate. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt şi va intra în procedura de cameră preliminară.

Sediul DSP Olt, într-o clădire închiriată în anul 2022

Anchetatorii au mai precizat că, în 2022, DSP Olt s-a mutat într-o clădire închiriată. Ulterior, instituţia ar fi plătit unei firme mult peste bugetul aprobat de Ministerul Sănătăţii.

„În cursul anului 2022, inculpata Ioniță Elena ar fi încheiat cu o societate comercială un contract de închiriere a unui imobil în care să se desfășoare activitatea DSP Olt, pentru care ar fi fost aprobată de către Ministerul Sănătății suma de 61.004 lei lunar. În contextul derulării acestui contract de închiriere, inculpata Ioniță Elena ar fi aprobat la plată cu titlu de chirie către societatea comercială respectivă sume de bani care nu ar fi fost prevăzute în bugetul aprobat de către Ministerul Sănătății, respectiv suma de 68.058 lei în anul 2023 și suma de 250.034 lei în anul 2024”, a menţionat DNA.

Prejudiciul adus Ministerului Sănătăţii este de 318.092 lei, potrivit DNA Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS