18.3 C
Craiova
luni, 28 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDolj: Peste 3.500 de imobile din comuna Negoi vor fi intabulate

Dolj: Peste 3.500 de imobile din comuna Negoi vor fi intabulate

Peste 3.500 de imobile din comuna Negoi, județul Dolj, au fost măsurate și urmează să fie intabulate.

Rezultatele lucrărilor de cadastru, desfășurate în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și finanțate din fonduri europene, vor fi afișate miercuri, 23 aprilie:

  • la sediul primăriei comunei Negoi,
  • pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Persoanele interesate au la dispoziție 60 de zile calendaristice pentru a depune contestații sau cereri de rectificare.

În comuna Negoi au fost identificate 3.568 de imobile, cu suprafața totală de 2.139 de hectare. Lucrările sunt gratuite pentru cetățeni și au început în anul 2024.

Șeful Serviciului Înregistrare Sistematică din cadrul OCPI Dolj, Ana Maria Pităroiu, primarul localității Negoi, Lidia Adriana Zavelea, și reprezentanții prestatorului lucrărilor, au participat, ieri, la un eveniment de informare a cetățenilor din comună privind publicarea documentelor tehnice.

În prezent, din totalul de 111 UAT-uri din județul Dolj, 20 sunt cadastrate în proporție de sută la sută.

Pentru comunele Drănic, Goicea, Mischii, Brădești înregistrarea sistematică a proprietăților a fost realizată din fondurile proprii ale ANCPI.

Au fost cadastrate din fonduri europene comunele:

  • Almăj,
  • Amărăștii de Jos,
  • Bistreț,
  • Calopăr,
  • Cerăt,
  • Cetate,
  • Coțofenii din Dos,
  • Pielești,
  • Dioști,
  • Giurgița,
  • Leu,
  • Maglavit,
  • Moțăței,
  • Poiana Mare,
  • Rast,
  • Teslui.

Despre PNCCF

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

Obiectivul PNCCF: înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României. Valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza II a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro.

Citește și: (VIDEO) Studenții din două orașe sârbe au blocat accesul în radio-televizunea națională

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS