13.7 C
Craiova
sâmbătă, 19 aprilie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalLiga Campionilor | PSG, învinsă de Aston Villa, s-a calificat în semifinale

Liga Campionilor | PSG, învinsă de Aston Villa, s-a calificat în semifinale

PSG s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, deși a fost învinsă marți seară de Aston Villa cu scorul de 3-2, la Birmingham, în manșa secundă a sferturilor de finală.

PSG, care a câștigat în tur cu 3-1, a condus cu 2-0 pe Villa Park! A marcat prin Achraf Hakimi (’11) și Nuno Mendes (’27).
Gazdele au revenit spectaculos, prin reușitele lui Youri Tielemans (’34), John McGinn (’55) și Ezri Konsa (’57).

În semifinale, PSG o va înfrunta pe Arsenal sau pe Real Madrid, campioana en titre. „Tunarii“ au câștigat în tur cu 3-0.

Aston Villa: Martinez – Cash, Konsa, Pau Torres, Digne (’76, Maatsen) – McGinn (’66, Marco Asensio), Boubacar Kamara, Tielemans (’88, Barkley), Amadou Onana (’66, Ramsey), Morgan Rogers – Rashford (’76, Watkins).
Antrenor: Unai Emery.

PSG: Donnarumma – Hakimi, Marquinhos, Pacho, Nuno Mendes – J. Neves, Vitinha, Fabian Ruiz – Barcola (’61, Doue), O. Dembele, Kvarațhelia.
Antrenor: Luis Enrique.

Luis Enrique: „Am cea mai bună echipă din lume“

Antrenorul lui PSG, Luis Enrique (54 de ani), și-a lăudat echipa, numind-o cea mai bună din lume.

„Cred că am cea mai bună echipă din lume, nu doar cel mai bun portar. Când ești la un club precum PSG, ai o mulțime de jucători de calitate. Cred că, per ansamblu, am meritat asta. Sunt foarte fericit că le pot oferi suporterilor noștri o nouă calificare în semifinal. Am început meciul foarte bine, marcând două goluri superbe și încercând să profităm de spațiile lăsate libere. Nu trebuie să uităm că vorbim despre Liga Campionilor și trebuie să accepți că adversarul are multă calitate. Aston Villa a jucat cu multă intensitate în repriza a doua. Nu aveau nimic de pierdut. Mă bucur pentru calificare“, a spus Luis Enrique.

Unai Emery: „Sunt foarte mândru de tot ce am realizat“

De partea cealaltă, tehnicianul echipei Aston Villa, Unai Emery, s-a declarant mulțumit de realizările britanicilor din Liga Campionilor și speră să revină și mai puternici.

„Sunt foarte mândru de tot ceea ce am realizat în Liga Campionilor. Cel mai important lucru este să ajungem din nou în cupele europene. Cea mai importantă competiție este Liga Campionilor. Provocarea din ultimele șase meciuri din Premier League este să luptăm pentru Europa și pentru Liga Campionilor“, a declarat Unai Emery.

Citește și: Liga Campionilor | FC Barcelona a suferit la Dortmund, dar s-a calificat în semifinale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS