Judecătoria Băileşti a dispus, joi, menţinerea arestului preventiv faţă de un tânăr de 26 de ani, din localitate, acuzat de comiterea a două infracţiuni de distrugere. Poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2025, bărbatul a distrus camerele de supraveghere montate pe imobilul unei femei de 60 de ani, din localitate. Ulterior, a incendiat şi a provocat o explozie în alt imobil al femeii de 60 de ani.
Poliţiştii doljeni au explicat că suspectul a provocat explozia într-un imobil nelocuit. Asta după ce a distrus camerele de supraveghere montate pe un alt imobil din Băileşti.
„În urma activităților specifice și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr de 26 de ani, din Băilești, bănuit de comiterea faptelor. Polițiștii au stabilit că în noaptea de 10/11 ianuarie, tânărul ar fi pătruns în curtea imobilului de pe strada Gabroveni, din Băilești, ce aparține femeii de 60 de ani. Folosindu-se de un obiect contondent, ar fi distrus șapte camere de supraveghere amplasate pe pereții exteriori ai imobilului.
De asemenea, în noaptea de 11/12 ianuarie, cel în cauză ar fi pătruns în curtea unui alt imobil de pe strada D. Bolintineanu, din localitate, ce aparține aceleiași femei, ar fi forțat ușa imobilului, și, prin folosirea unei butelii cu gaz și a unui recipient cu benzină, ar fi provocat un incendiu urmat de o deflagrație, în urma cărora ar fi fost provocate distrugeri ale ușilor de acces și ferestrelor imobilului”, au transmis poliţiştii. Motivul distrugerilor provocate de inculpat ar fi fost litigiul dintre cei doi pe un teren din Băileşti.
Doljean acuzat de distrugere prin incendiere, în arest
Pe 13 ianuarie, inculpatul a fost arestat preventiv. Mandatul de arestare a fost emis de Judecătoria Băileşti. În februarie, inculpatul a fost deferit justiţiei, în stare de arest preventiv. Tânărul de 26 de ani este acuzat de comiterea infraţiunilor de distrugere şi distrugere prin incendiere. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Băileşti. Primul termen de judecată a fost stabilit de instanţă pentru data de 6 mai.
Joi, pe 24 aprilie, Judecătoria Băileşti a respins o cererea formulată de inculpat. Acesta a cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Instanţa a dispus menţinerea măsurii preventive faţă de tânărul de 26 de ani. Hotărârea Judecătoriei Băileşti nu este definitivă şi poate fi contestată de inculpatul arestat.
Citeşte şi: Bebeluş mort la Spitalul de Urgenţă Craiova. Tatăl reclamă erori medicale