Forţele armate suedeze au anunţat că deasupra Mării Baltice, avioane de luptă suedeze, sub comanda NATO, au escortat joi, un avion de recunoaştere rusesc care se apropia de spaţiul aerian polonez.
„Avionul era aproape de spaţiul aerian polonez, am urcat deci pentru a ne semnala prezenţa, a efectua o identificare vizuală şi a-l escorta în afara zonei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Forţelor aeriene suedeze, Therese Akerstedt, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Misiunea a avut loc în spaţiul aerian internaţional
Avioanele de luptă suedeze, care sunt staţionate la Malbork, în nordul Poloniei, sub comandamentul NATO, au identificat aparatul de zbor drept un avion de recunoaştere rus IL-20 Coot. Misiunea a avut loc în spaţiul aerian internaţional, au indicat forţele armate într-un comunicat. Suedia s-a alăturat NATO în martie 2024. Tensiunile în Marea Baltică s-au intensificat după invazia rusă din Ucraina din februarie 2022.
Citește şi: Concursuri de angajare pentru circa 62.000 de posturi în educație