Un tablou de la un muzeu olandez, a cărui valoare este estimată între 40 şi 50 de milioane, a fost deteriorat grav de un copil care a rămas nesupravegheat. Tabloul, care îi aparţine artistului american Mark Rothko, este una dintre cele mai valoroase din muzeul olandez.
Incidentul a avut loc la Depot Boijmans Van Beuningen, unde pictura era expusă ca parte a expoziţiei „Lievelingen”. Întrucât clădirea principală a muzeului este închisă pentru renovări cel puţin până în 2030, 70 dintre cele mai populare piese ale colecţiei, de la Pieter Bruegel la Salvador Dalí, au fost expuse în spaţiul adiacent.
„Grey, Orange on Maroon, No. 8”, achiziţionată de Boijmans în 1970, este una dintre cele doar două picturi Rothko din Ţările de Jos şi se numără printre cele mai valoroase piese ale muzeului. Rothko, care a trăit între 1903 şi 1970, este cunoscut pentru picturile abstracte de mari dimensiuni cu „câmpuri de culoare”.
Pictura deteriorată a ocupat anterior un loc important în expoziţia „Rothko en ik” din 2021 de la Stedelijk Museum Schiedam. În timpul acelei expoziţii, vizitatorilor li s-a permis să petreacă zece minute singuri cu opera de artă într-o cameră sigilată. Unii vizitatori ar fi fost emoţionaţi până la lacrimi.
Tabloul nu a fost încă restaurat
Muzeul nu a stabilit încă cum va fi restaurată pictura. „Investigăm în prezent, în colaborare cu experţi, care sunt următorii paşi pentru reparaţii”, au declarat reprezentanţii muzeului. „Ne aşteptăm ca lucrarea să poată fi expusă din nou în viitor”. Potrivit muzeului, deteriorarea este localizată pe secţiunea de pânză din jurul ramei.
În 2022, colecţionarul de artă olandez Bert Kreuk a estimat că lucrarea „Grey, Orange on Maroon, No. 8” ar ajunge la o valoare cuprinsă între 40 şi 50 de milioane de euro dacă ar fi vândută. „Un Rothko cu trei culori valorează întotdeauna mai mult decât un Rothko cu două culori”, a declarat Kreuk pentru AD la acea vreme.
Kreuk a explicat că preţurile în creştere pentru arta modernă sunt alimentate de cumpărători bogaţi din Rusia, China şi statele arabe petroliere. „Vor o piesă a unui nume important, ceva care să îi diferenţieze. Ceva ostentativ, cu multă culoare. O pictură care să se potrivească deasupra canapelei din camerele lor de zi moderne”, a spus el.
Nu se ştie cine va plăti restaurarea tabloului
Muzeul nu a dezvăluit cât ar putea costa reparaţia sau cine va plăti pentru ea. De obicei, muzeele îi fac pe vizitatori responsabili din punct de vedere financiar pentru daune, solicitând rambursarea costurilor prin intermediul asigurării persoanei respective. În acest caz, identitatea copilului şi a părinţilor este cunoscută, dar Boijmans a refuzat să facă alte comentarii.
Aceasta nu este prima dată când Muzeul Boijmans Van Beuningen are de-a face cu accidente ale vizitatorilor.
În 2011, au avut loc mai multe incidente legate de „Pindakaasvloer” a lui Wim T. Schippers, o operă de artă de 4 pe 14 metri realizată dintr-un strat gros de unt de arahide. În patru ocazii, vizitatori neştiutori au călcat pe suprafaţa lipicioasă, murdărindu-şi pantofii şi primind facturi pentru a readuce opera de artă la starea sa netedă iniţială.
Citeşte şi: Un bărbat a murit strivit într-un tocător de furaje