13.3 C
Craiova
luni, 28 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateVladimir Putin anunţă o încetare a focului de trei zile pentru a marca 80 de ani de la Ziua Victoriei

Vladimir Putin anunţă o încetare a focului de trei zile pentru a marca 80 de ani de la Ziua Victoriei

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă luni un armistiţiu de trei zile, în perioada 8-10 mai, relatează Le Monde.

Pentru a marca aniversarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei, 9 mai, când Rusia comemorează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în 1945,Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului de 3 zile în Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că armata rusă va înceta operațiunile militare de la ora 00:00, ora Moscovei, în noaptea de 7 spre 8 mai și până la ora 00:00, în noaptea de 10 spre 11 mai. Încetarea focului a fost declarată cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. 

Rusia a cerut ca „partea ucraineană să se alăture armistiţiului“

Rusia a cerut ca „partea ucraineană să se alăture armistiţiului de Ziua Victoriei”.  Liderul rus s-a declarat din nou pregătit pentru discuții de pace fără condiții prealabile, susţine el. 

Încetarea focului va intra în vigoare la miezul nopţii de miercuri, 7 mai (joi 8 mai, ora 0.00) şi va dura 72 de ore, până la miezul nopţii de sâmbătă (10 mai, ora 24.00), a anunţat oficial Kremlinul, care a avertizat că dacă partea ucraineană nu respectă armistiţiul, forţele ruse vor răspunde „adecvat şi eficient”.

Pe 19 aprilie, Putin a anunțat un armistițiu de Paște de 30 de ore

Pe 19 aprilie, Putin a anunțat un armistițiu de Paște de 30 de ore. Ucraina a promis, de asemenea, că va înceta ostilitățile în acel timp. Cele două ţări s-au acuzat ulterior reciproc că au încălcat încetarea focului. 

Pe 26 aprilie, Vladimir Putin a anunţat că Rusia este dispusă să negocieze necondiţionat cu Ucraina. Kremlinul a clarificat ulterior că Moscova așteaptă un semnal de la Kiev pentru a relua negocierile.

Citeşte şi: Se modifică taxele turistice la Brașov

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS