3.4 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalConflict „mascat“ la Brezniţa de Ocol

Conflict „mascat“ la Brezniţa de Ocol

MEHEDINŢI. Bătaie între două familii din satul Magheru, comuna Brezniţa de Ocol, Mehedinţi, pentru un metru de pământ fiind la un pas să se omoare.
Grigore Constantin a încercat să construiască un gard între gospodăria lui şi cea lui Dumitru Ion. Acesta, nemulţumit că vecinul a intrat aproape un metru la el în curte, a început să se certe cu Grigore Constantin. Rudele ambelor familia au sărit la bătaie, iar din cauza loviturilor primite în cap Grigore Constantin a fost internat în stare gravă la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. „Agenţii Postului de Poliţie Brezniţa de Ocol au fost sesizaţi că între două familii din satul Magheru a avut loc un conflict. Deplasându-se la faţa locului poliţiştii au constatat că respectivul conflict s-a datorat construcţiei unui gard“, a declarat ofiţerul de serviciu de la IPJ Mehedinţi.
Scandalul nu a putut fi oprit de poliţiştii din Brezniţa, care au solicitat intervenţia trupelor speciale.
„Întrucât conflictul a luat amploare, la faţa locului s-au deplasat şi echipaje ale DPIR, precum şi o patrulă de jandarmi, care după ce au folosit forţa au reuşit să-i despartă pe bătăuşi“, a declarat ofiţerul de serviciu al IPJ Mehedinţi.
În cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 180 din CP, iar Dumitru Ion, a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr 61/1991-republicată. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS