5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGala laureaţilor la olimpiada de limba şi literatura română

Gala laureaţilor la olimpiada de limba şi literatura română

Dacă în ultimii doi ani olimpiada de limba şi literatura română a fost dominată de elevii vâlceni, anul acesta nu s-a mai întâmplat acest lucru. Din cei 16 participanţi vâlceni, doar şase au reuşit să obţină, în urma concursului, câte o menţiune.

VÂLCEA. După o săptămână de examene şi emoţii, sâmbătă, într-un cadru festiv, a avut loc Gala laureaţilor în sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu“ din Râmnicu Vâlcea. Participanţii din cele 42 de judeţe din ţară au primit câte o revistă a olimpiadei şi o diplomă de participare, iar premianţii au primit diplome, tricouri şi bani de la MEC, Primăria Râmnicu Vâlcea şi de la alţi sponsori din oraşul gazdă. La clasa a IX-a, pe primul loc s-a clasat Ioana Alexandru, de la CN „Unirea“ Focşani; pe locul al doilea s-a clasat Eugenia Măgurean, de la CN „Bănăţean“ Timişoara, iar locul trei l-a obţinut Elena Kuji, de la CN „Liviu Rebreanu“ Bistriţa. Printre câştigătorii menţiunilor au fost şi două vâlcene, Paula Vaida, de la CN „Mircea cel Bătrân“ şi Lucia Evelyne Popa, de la Liceul Teoretic „Matei Basarab“. La clasa a X-a, au fost acordate două premii întâi elevelor Maria Popescu, de la CN „Mircea cel Bătrân“ Constanţa şi Oana Purice, de la CN „Dumitru Cantemir“ Oneşti. Pe locul II s-a clasat Anca Covaliu, de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“ Iaşi, pe trei Roxana Rogobete, de la CN „Traian“ Mehedinţi şi printre câştigătorii menţiunilor au fost şi Teodora Dugu, de la CN „Mircea ce Bătrân“ Vâlcea şi Angela Fildoiroi, de la CN „Alexandru Lahovari“ Vâlcea. Laureaţii clasei a XI-a au fost: premiul I – Ioana Alina Anca, de la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza“ Bucureşti şi Gabriela Dăianu, de la CN „Tudor Vadimirescu“ Târgu Jiu; premiul II – Teodora Oprea, de la  CN „E. Racoviţă“ Iaşi şi premiul III – Nicoleta Obancea, de la CN „Vasile Alecsandri“ Galaţi. Şi la clasa a XI-a, doi elevi vâlceni au obţinut menţiuni. Este vorba de Vladimir Răuţă, de la CN „Alexandru Lahovari“ şi Cătălina Pănoiu, de la CN „Mircea cel Bătrân“. La clasa a XII-a, nici un concurent vâlcean nu a reuşit să obţină nici un premiu, însă au fost câte doi câştigători pe primele trei locuri. Pe primul loc s-au clasat Andreea Breazu, de la CN „Unirea“ Turnu Măgurele, şi Olga Ştefan, de la CN „Iancu de Hunedoara“ Hunedoara. Pe locul al doilea au urcat Bianca Dragomir, de la CN „Mihai Viteazul“ Sfântul Gheorghe, şi Laura Dumitrescu, de la Şcoala Centrală Bucureşti, iar pe trei Elena Olimpia Andronic, de la CN „Ştefan cel Mare“ Târgu Neamţ, şi Cătălina Dragomirescu, de la CN „Mihai Eminescu“ Buzău. Au fost acordate şi 26 de premii speciale pentru abilitatea demersului critic, pentru calitatea demersului argumentativ şi pentru originalitatea interpretării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS