3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalTurci prinşi la frontiera României

Turci prinşi la frontiera României

Un român şi trei turci au fost reţinuţi în Vama Nădlac de poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului Trafic de Persoane al IJPF Mehedinţi chiar în momentul în care încercau să iasă ilegal din ţară, pentru a ajunge în Franţa.

MEHEDINŢI. Poliţiştii au organizat pe 25 aprilie o acţiune pe linia migraţiei ilegale, pe raza judeţelor Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad, care a avut ca scop reţinerea, în PTF  Nădlac, a  trei cetăţeni turci şi a călăuzei implicate în scoaterea ilegală din România a acestora. „Monitorizarea grupării infracţionale a început pe 18 aprilie, când poliţiştii de frontieră severineni şi lucrători din cadrul SIIPI Mehedinţi au obţinut informaţii că Dorel P., de 33 de ani, din Mehedinţi, găzduieşte trei cetăţeni turci (Mustafa A., Ayhan A., Tuncer A.), cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani, cu scopul de a-i trece ilegal frontiera, pentru a ajunge în Franţa“, a declarat comisar-şef Valeriu Pera, din cadrul IJPF Mehedinţi.
Turcii au intrat legal în România, pe 6 aprilie. „Dorel P. a procurat pentru cei trei cărţi de identitate false, plătind 500 de euro. Pentru transportul acestora, a luat legătura cu sora lui, Dalia P., angajată la rudele celor trei, în Paris“, a declarat comisar-şef Aristotel Bărăitaru, din cadrul IJPF Mehedinţi.
În seara de 24 aprilie, Dorel P. i-a luat pe cei trei turci în autoturismul personal şi s-au deplasat spre Nădlac. Poliţiştii de frontieră au acţionat simultan atât în localitatea de domiciliu a lui P. Dorel, cât şi în Vama Nădlac, în vederea reţinerii acestora.
„La controlul de frontieră, în PTF Nădlac, cei trei turci au prezentat poliţiştilor de frontieră arădeni cărţi de identitate româneşti, declarând că se deplasează în Ungaria“, a mai spus comisar Valeriu Pera.

Valută şi arme

Poliţiştii de frontieră au efectuat o percheziţie la domiciliul mehedinţeanului, unde au fost descoperite un pistol Beretta, de calibrul 9 mm, trei cartuşe, un încărcător şi 3.000 de euro.
Politiştii efectuează cercetări în cazul lui Dorel P. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi, tentativă la ieşirea ilegală din ţară, complicitate la săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, fals privind identitatea şi fals material în înscrisuri oficiale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă şi constituirea de grup infracţional organizat.
Procurorul din cadrul DIICOT Biroul Teritorial Mehedinţi a dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat instanţei competente, cu propunerea de arestare preventivă.
Cei trei cetăţeni turci sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la ieşirea ilegală din ţară, fals, uz de fals, fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi  constituirea de grup infracţional organizat, urmând să fie predaţi Oficiului Naţional pentru Refugiaţi prin Biroul de Străini Mehedinţi.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare cuprinsă între şapte şi 18 ani. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS