Rejkjavik via Washington DC

La Rejkjavik, Rusia si Statele Unite au dat palma. E un fel de conferinta de la Helsinki de acum un sfert de secol, cind Occidentul si Moscova se intilnesc undeva la mijloc. Putin a obtinut un important succes diplomatic. Ideea lui ca Rusia trebuie sa iasa din izolare prinde contur. Ceea ce foloseste Occidentului, spune el, foloseste si Rusiei. Sigur, participarea Rusiei la treburile NATO, chiar si limitat, schimba datele problemei. NATO nu mai e cel ce a fost. Consistenta lui, cea militara, mai ales, se dilueaza. Pe viitor, Alianta Atlanticului de Nord se va transforma in altceva. Dupa ’89, o data cu incheierea razboiului rece, NATO a fost in cautare de adversar. Razboiul din Golf i-a folosit pentru a-si pastra o vreme identitatea. A venit apoi criza iugoslava si acum campania antiterorista, post 11 septembrie 2001. Disparitia URSS ca supraputere si a blocului sovietic ca adversar ireconciliabil a lasat NATO cam fara obiect. Largirea operata la Madrid in 1997 a lasat impresia ca se intimpla ceva, ca alianta totusi se reformeaza. Adevarul este ca aceste mutari de sah au tinut loc de reforma, s-au substituit ei.

Ce efect are conferinta de la Rejkjavik asupra deciziei de la Praga? Pozitiv, cred eu, pentru Romania. Largirea NATO va fi operata. Daca relatia dintre Rusia si NATO s-a detensionat, atunci nu vad mari obstacole aparind intre timp. In esenta, SUA doresc o extindere cu sapte state. Europa cam scirtiie la aceasta idee. Unii spun ca NATO se va dilua. Cu prea multi membri, Alianta nu va fi capabila sa-si pastreze potentialul militar. Ca va deveni un club de dezbateri mai mult. Ca va scadea mult din credibilitatea NATO. Etc. etc. Argumentele nu sint de ignorat. In ce masura primind inca sapte noi membri, cu armatele inca nemodernizate, NATO va fi mai puternic? Apoi, ca in toate, e o chestiune de bani. SUA cheltuiesc dupa esecul din Vietnam sume uriase pentru a-si moderniza armata. Europa lasa greul acestei modernizari pe umerii partenerilor transatlantici. Diferenta de dotare in echipamente este deja foarte mare. Europa a ramas undeva la nivelul anilor ’80. Ce se va intimpla cind NATO se va largi cu tari cu armate foarte modeste ca dotare? Deja intre ele si nivelul occidental e o prapastie, darmite intre acestea si SUA?

Declicul acestei afaceri a fost 11 septembrie. SUA sint net interesate sa construiasca o grupare care din punct de vedere strategic sa le permita un mai mare control/monitorizare a zonei Orientului Mijlociu si Apropiat. Asta face ca Europa de Sud-Est sa fie neaparat necesara unei asemenea dezvoltari. In plus, SUA doresc ca Europa sa asigure o mai mare parte din securitatea proprie. E vorba aici de bani, de capacitate de riposta etc. Declaratia lui George Bush Jr. de la Varsovia, desi a parut unora strict conjuncturala, a fost mai mult decit atit. O Europa unita, cu o granita la vest de la Baltica la Marea Neagra, desi da dureri de cap Rusiei, e de preferat unei zone crepusculare, unde se poate intimpla orice. La Rejkjavik, lucrurile au fost intelese in acesti termeni.

Tot la Rejkjavik s-au intilnit in 1985 prima data Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov. Atunci summit-ul nu a dus la mare lucru. Kremlinul a aflat ca scutul antibalistic, adica razboiul stelelor, nu e o gluma. Pentagonul era decis sa investeasca miliardele necesare. Gorbaciov stia ca nu mai are resurse sa faca fata cursei inarmarilor si ca URSS se va prabusi sub povara cheltuielilor militare. Ceea ce s-a si intimplat citiva ani mai tirziu. Lectia Rejkjavik a fost insusita. Se poate construi un viitor sigur daca logica proasta, paguboasa a confruntarii este data de o parte. George Bush Jr. ii va face in vara o vizita lui Vladimir Putin. Altadata, cind cei mari s-au inteles, a fost spre paguba celor mici. De data asta se pare ca va fi altfel. Pentru noi s-ar putea traduce printr-o oportunitate in plus sa fim admisi in NATO in noiembrie acest an.