1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAlunecare de teren în Orşova

Alunecare de teren în Orşova

MEHEDINŢI. Un deal surpat a fost foarte aproape să dărâme ieri-dimineaţă locuinţa lui Ion Nicolae, situată pe strada Liniştii, nr. 28, în Orşova. Din fericire, tonele de pământ s-au prăbuşit în spatele casei. La faţa locului s-a deplasat imediat o grupă operativă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta“ Mehedinţi împreună cu membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Orşova. Cantitatea foarte mare de pământ şi bolovani a acoperit peretele din spatele casei până la primul nivel, dislocând ferestrele şi uşile de la bucătărie, baie şi dormitor. După analizarea situaţiei s-a dispus, de urgenţă, evacuarea familiei şi a bunurilor materiale din locuinţa afectată, estimându-se că surparea de teren a fost generată de executarea unor lucrări de săpătură la baza dealului situat în spatele casei, fără luarea măsurilor de consolidare necesare.
Deoarece există posibilitatea ca în cazul excavării şi evacuării pământului dealul să se prăbuşească în continuare, s-a dispus încetarea efectuării oricăror lucrări. Familia a fost evacuată din casă pe o perioadă nedeterminată, fiind anunţat şeful grupului de suport tehnic nr. 2, din Mehedinţi, „pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de alunecări de teren“, care împreună cu specialiştii pe care îi coordonează se vor deplasa la faţa locului şi vor propune soluţii pentru restabilirea stării de normalitate la Secretariatul Tehnic Permanent din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta“ Mehedinţi.       

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS