Despre coruptie

De ani de zile, Romania este considerata o tara corupta. In ultimii doi ani, 2000-2001, problema a devenit acuta, multe ziare si oficialitati din strainatate considerind coruptia drept o prioritate a guvernarii tarii.

Definitia coruptiei nu este usoara. Un caz de coruptie este considerat votul in parlament in favoarea anumitor grupuri sau institutii pe spezele altora. Un alt caz este decizia guvernului de a inchide o banca si de a trece la datoria publica – achitata din banii oamenilor simpli -creditele neperformante acordate marilor companii de stat. Tot un caz de coruptie este considerata subdeclararea in vama, respectiv incadrarea unor bunuri importate in alte categorii decit cele reale, pentru a reduce taxele vamale platite de o firma privata. O situatie de coruptie care revine mereu in atentia presei este subventionarea partidelor politice in timpul campaniilor electorale de catre firme private sau de stat care doresc anumite facilitati dupa alegeri. Bacsisul dat functionarului pentru o aprobare sau medicului pentru o operatie, plata unor drepturi necuvenite judecatorilor pentru obtinerea unor decizii favorabile in dosare judecate sint considerate, de asemenea, fenomene de coruptie. Cu alte cuvinte, coruptia are multe forme si este greu de stirpit daca este tratata la modul general.

Personal nu am crezut mult timp ca Romania este o tara mai corupta decit altele. Primul caz de coruptie care mi s-a parut strigator la cer a fost diferenta dintre cursul oficial al leului (mentinut la 21 apoi la 35 de lei pe dolar) si cursul asa-zisei piete negre, respectiv 100-120 de lei pe dolar. Mi se parea inacceptabil ca firmele de stat, prin coruptie, si unele private sa aiba posibilitatea de a cumpara dolari la 35 de lei, pe care ii puteau vinde a doua zi pe piata neagra la 120 de lei. Un profit absolut nemeritat, pe spinarea oamenilor simpli care trebuia sa suporte inflatia generata de asemenea practici. Numit prim-ministru, Theodor Stolojan a unificat cursurile in noiembrie 1991 si a eliminat o sursa majora de coruptie pentru o perioada de timp. Experienta aceasta mi-a aratat ca vointa politica este fundamentala in eliminarea surselor coruptiei si, de asemenea, ca este mai usor sa previi coruptia decit sa pedepsesti coruptii. Pentru a pedepsi coruptii trebuie sa ai politie necorupta, procuratura necorupta, justitie perfecta, sistem penitenciar inatacabil. Greu. Foarte greu. Ori de cite ori aud sau ma intilnesc cu un caz de coruptie ma gindesc ca undeva exista si un sprijin politic. Poate este incorect ce gindesc, dar se pare ca sint in acord cu 70 % din populatia Romaniei care gindeste la fel.

Un raport al Bancii Mondiale, publicat in urma cu aproape doi ani, este util si astazi. Acest raport identifica perceptia si experienta oamenilor si firmelor confruntate cu coruptia. Firmele spun ca o mare parte a coruptiei provine din activitatea parlamentara care favorizeaza anumite grupe de interese, din greselile Bancii Nationale care usureaza coruptia (stim multe cazuri concrete, atit in gestionarea sistemului bancar, cit si in cazul FNI si al devalorizarii controlate a cursului leului), din nepotismul si clicile care domina sistemul administratiei publice centrale si locale, din finantarea interesata a partidelor si personalitatilor politice in timpul campaniilor electorale, din sistemul judiciar, punind pe ultimul loc bacsisul cotidian. Publicului ii este mai usor sa identifice coruptia ca bacsisul dat medicilor si personalului spitalicesc, dentistului, mesterilor de la gaze, apa, telefoane, instructorilor din scolile de soferi, politistului care te prinde cu radarul, invatatoarei sau profesorului din scoala unde invata copilul tau. Tabloul surselor si cazuisticii coruptiei arata foarte diferit in cazul firmelor si in cazul publicului. Desi si oamenii din firme sint probabil afectati de coruptia individuala cind pleaca de la serviciu si devin simpli cetateni.

Sint aproape sigur ca fiecare fenomen in parte poate fi rezolvat daca exista vointa politica. Voi da numai un exemplu din propria experienta.

De citeva ori am mers cu sotia si unul din copii la un spital din Salzburg, Austria. Au avut grija de noi mai multi medici si mai multe asistente, toti atit de amabili si de precisi in stabilirea intilnirilor, in derularea consultatiilor, incit ti-ar fi fost rusine sa le oferi ceva. Iti impuneau prin atitudine. Puteai sa obtii ce trebuia fara sa fie nevoie sa ungi rotitele sistemului. Totusi, la una din vizite am dus doua sticle de vin unuia dintre doctori. Le-a luat foarte incintat si, iesind pe usa, mi-am spus cu o mica si diabolica satisfactie ca am corupt nitel austerul sistem austriac. Cind am ajuns la poarta sa plec din spital, portarul m-a oprit, a iesit din cabina si mi-a dat un plic. In plic erau cartea de vizita a doctorului si echivalentul a zece dolari. Omul platise vinul, dar nu in incinta spitalului, unde probabil era interzis, ci la poarta. In brosura oficiala a spitalului (platit din bani publici) scria: „Mai multi salariati au fost demisi pentru obtinerea de foloase necuvenite. Daca vi se intimpla ceva neplacut, va rugam sa sunati la… Ne ocupam noi de problema.“ Se ocupa pentru ca vor sa se ocupe. Nimic nu se face de la sine.