Gorj. În judeţul Gorj vor fi amenajate 306 secţii de votare, dintre care 71 în municipiul Târgu Jiu. Preşedinţii celor peste 300 de secţii de votare vor fi persoane care nu aparţin nici unui partid politic. Biroul de circumscripţie are sediul în clădirea Prefecturii Gorj. Secţii de votare vor fi amenajate şi în cele trei spitale din municipiul Târgu Jiu. De asemenea, vor fi secţii de votare în unităţile medicale din Motru, Bumbeşti Jiu, Dobriţa. La Târgu Cărbuneşti, Novaci, Turceni nu vor fi secţii de votare în spitale, dar se va studia posibilitatea ca din secţiile de votare cele mai apropiate să se deplaseze un reprezentant cu urna mobila. La fel şi în spitalele unde se organizează secţii de votare, dar la secţiile unde pacienţii nu se pot deplasa. Ieri a avut loc la sediul prefecturii o şedinţă de lucru, în care membrii Comisiei tehnice judeţene şi Grupului tehnic de lucru pentru desfăşurarea Referendumului au stabilit mai multe detalii ce va trebui puse la punct în următoarea săptămână. Din Comisia tehnică judeţeană cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor autorităţilor publice locale fac parte prefectul judeţului Gorj, Ştefan Marian Popescu Bejat, subprefectul Lelioara Deaconu, dar şi directorul executiv al Direcţiei Generale Judeţene a Finanţelor Publice, Gheorghe Paraschivu, Aristică Moroşanu, directorul ASP Gorj. Preşedintele Grupului tehnic de lucru este Constantin Dumitrescu, subprefectul judeţului Gorj, iar din acelaşi grup mai fac parte Viorel Caragea, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, şi Liviu Popescu, de la Inspectoratul de Jandarmi Gorj.
Autorităţile, pregătite pentru referendum
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei