15.6 C
Craiova
sâmbătă, 26 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocal330 de bolnavi, spitalizaţi o zi la SJU

330 de bolnavi, spitalizaţi o zi la SJU

VÂLCEA. De la începutul acestui an şi până pe 30 aprilie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea 330 de persoane au fost spitalizate timp de o zi. În cazul fiecărei persoane spitalizarea de o zi a presupus efectuarea unor analize medicale. Această formă de internare este încurajată de Ministerul Sănătăţii (MS) şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru că degrevează spitalele de cheltuieli. Pe lângă numărul de paturi din secţiile SJU, mai sunt 12 dormeze destinate spitalizării de o zi. „Se încearcă introducerea spitalizării de o zi în tot mai multe spitale. La sfârşitul spitalizării de o zi, pacientul merge acasă. După spitalizare, pacientului i se dau rezultatele analizelor şi o reţetă medicală. Paturile alocate acestui tip de spitalizare nu le afectează pe cele destinate secţiilor“, a spus Rodica Mărgineanu, preşedinta Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea. Aceasta susţine că medicii sunt reticenţi în privinţa acestui tip de spitalizare şi multe persoane sunt internate într-un spital de urgenţă, beneficiind de masă şi cazare, doar pentru a-şi face nişte analize. „Angajaţii spitalelor sunt reticenţi şi nu înţeleg că spitalizarea de o zi este benefică pentru spitale. Medicii aleargă să interneze cât mai mulţi bolnavi, pentru că sunt plătiţi în funcţie de cazurile rezolvate“, a spus preşedinta CAS Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS