3.4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPNL vrea sa-i vire in faliment pe elevii din Romania

PNL vrea sa-i vire in faliment pe elevii din Romania

Nu ma mira ca optiunea Ministerului Educatiei si Cercetarii pentru manuale ieftine a provocat reactia violenta a unor proprietari de edituri. Nu ma mira nici faptul ca anumiti jurnalisti si-au pus tocul drept proptea la subsuoara protestatarilor, iar anumiti moderatori TV le-au inchiriat microfonul. Presa anului 2002 e dominata de gazetari cu studiile ramase in stadiul de blastrula. Unui semidoct, filosofia de doi bani facuta de intelectualii de cafenea pe marginea unei asa-zise lovituri date invatamintului romanesc i se pare ceva misterios, asemanator Duhului Sfint, coborit pe pamint sub forma de nadragi. De aici, precipitarea semidoctului de a da dreptate unor proprietari de edituri, fara a se intreba, cum e si normal, ce se ascunde in spatele vorbelor frumoase despre destinul culturii romane. Sint deja obisnuit dinainte de 1989, cind scriitorii nostri nationali se bateau, strinsi in grupuri pretins estetice, sa obtina de la Ceausescu o audienta exclusiva, cu disponibilitatea intelectualului roman de a-si ascunde transpiratia financiara sub deodorantul teoriilor cu fes. Nu pot sa uit ca sub regimul CDR-ist, Ministerul Educatiei Nationale, condus de taranistul Andrei Marga, a fost o vaca buna de muls pentru citeva edituri doar, ai caror proprietari il gidilau cu limba pe Emil Constantinescu sau isi plasasera nevestele in vecinatatea interesata a domnului membru al guvernului. Ma asteptam ca Ecaterina Andronescu sa purceada la o ancheta severa asupra felului in care clientela intelectuala a fostului regim a tocat milioane de dolari, iscalind manuale subventionate si tiparind la preturi uriase elucubratii de inspiratie CDR-ista. N-a facut-o. Si a dat astfel posibilitatea unor imbogatiti pe banii contribuabilului sa-si faca filosofia de doi bani pe tema invatamintului romanesc. Nu ma mira, asadar, agresivitatea indreptata impotriva politicii in favoarea manualelor ieftine. Cind e vorba de bani, fantomele fostului regim, iesite la lumina cind au vazut ca nu le ia nimeni la intrebari pentru jaful comis, n-au nici un Dumnezeu. Nici macar cel al rusinii! Ma mira insa viritul in ciorba a Partidului National Liberal. Sub iscalitura insusi presedintelui acestei formatiuni, presei i-a parvenit un Comunicat in care se cere, nici mai mult, nici mai putin, decit demisia Ecaterinei Andronescu. O asemenea exigenta, formulata intr-un document emis in numele unui intreg partid si nu exprimata la taclalele unui talk-show, te face imediat sa te intrebi ce responsabilitati infricosatoare sint puse pe seama doamnei ministru. Citim in Comunicat ca politica de manuale ieftine „duce la faliment, cu buna stiinta, prestigioase edituri din Romania“. Partidul National Liberal ne cerseste voturile pentru alegerile din 2004. Presupunind ca i le vom da, intelegem ca, o data ajuns la putere, partidul va scumpi manualele. Pentru a scapa de faliment „prestigioase edituri din Romania“. Comunicatul nu sufla o vorba despre elevii romani, carora manualele ieftine le dau sansa de a invata, chiar daca parintii lor nu sint miliardari din conducerea PNL. De unde tragem concluzia ca formatiunea lui Valeriu Stoica si-a propus sa vire in faliment pe elevii din Romania, pentru a imbogati citeva edituri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS