Bucicani – satul cu cei mai putini si mai batrini oameni

Satul Bucicani, aruncat intr-o vale, la aproape doi kilometri de comuna Predesti, numara 11 gospodarii. Izolata de satele din jur – primul suflet de om se afla la un kilometru distanta, in satul Cirstovani – asezarea a ramas de-a lungul anilor un loc rupt de lume. Nici un drum nu s-a construit acolo – cu toata epoca infloritoare de dinainte si cu toate ambitiile de reabilitare de azi.

Calatorul poate doar s-o ia la picior peste cimp sau sa urmeze cararea batuta din „capatul pomilor“ (bazinul pomicol de la Predesti). Cum primaria nu le-a pus la dispozitie nici un mijloc de transport, oamenii au fost nevoiti sa se descurce singuri, care cum a putut.

„La deal“, la comuna, se duc iarna cu sania. Vara se urca in caruta si, la citeva zile, dau pe la comuna sa-si mai rezolve vreo treaba. Mai rau e cind da dezghetul sau cind ploua, caci pamintul se inmoaie, iar caii, cit ar fi de voinici, nu-i mai scot din namol. Noroc ca n-au nevoi multe oamenii din Bucicani. Iar de au avut, au stiut cum sa se multumeasca. Isi cresc orataniile singuri, in batatura. Iarba e din belsug, asa ca si-au mai luat si o vaca si niste oi pe linga casa sa le dea lapte si brinza. Se descurca si ei cum pot cu batrinetea, insa nu o mai scot la liman.

Cu fiecare an care trece, barbatii si femeile Bucicaniului sint tot mai batrini. Ce-a fost tinar a plecat, ba la oras, ba prin alte parti. Au mai ramas aici doar 11 familii sa duca numele satului mai departe. Nu-i vorba, ar fi plecat si ei, ca nimeni nu s-ar fi dat inapoi de la traiul mai bun, insa pamintul nu i-a lasat.

Pe copii i-au trimis, de descurcat se vor descurca ei singuri. Doar drumul lung si anevoios le mai face probleme. Macar o data pe luna batrinii sint nevoiti sa mearga la primarie, in Predesti, sa-si ridice pensia, ca banii, multi, putini, le trebuie.

Nici pe la biserica nu au mai dat de mult, Bucicaniul nu are decit o capela unde se duc mortii cind se ingroapa. Dar rugaciunile le stiu pe de rost si o inchinaciune in zori si una la culare le spala sufletul de pacate.

Nimeni nu a mai venit in sat de ani buni. Doar vreun copil sa-si vada parintele la o zi de sarbatoare. Nici case nu s-au mai ridicat, caci n-ar avea cine sa le locuiasca, barbatii se multumesc cu ce-au facut o data, de mult, cind erau in putere. Venise intr-o vreme unul, Firescu, sa-si faca o casa la marginea satului, dar l-a lovit moartea – un accident nenorocit de masina – si nu a mai avut vreme sa stea in Bucicani. Era cel mai tinar barbat din sat – 55 de ani – dar soarta a fost necrutatoare. Acum a ramas baiatul lui Bratila al batrin sa duca greutatea satului. E in putere Iulian, are doar 56 de ani.

Batrinetea domneste in satul uitat de lume. Oamenii sint obositi de ani si tristete. Doar zilele de sarbatoare le mai lumineaza ochii, incetosati si neputinciosi.