Incendiul izbucnit vineri seară în Rezervaţia naturală Domogled – Valea Cernei nu a fost stins, pompierii mehedinţeni şi lucrătorii de la Ocolul Silvic Drobeta Turnu Severin luptându-se în continuare cu flăcările.
Un elicopter al ISU Bucureşti a sosit luni în Mehedinţi şi, după ce a survolat zona, a transportat mai mulţi alpinişti cu apă în munte pentru a stinge cele două focare.
Însă, nu numai că focul nu a putut fi stins, ci s-a extins la baza muntelui, în pădurile de fag. ISU „Drobeta“ a cerut şi sprijin din partea rangerilor din Parcul Naţional Domogled, pentru a interveni cu ajutorul cordelinelor, dar şi a alpiniştilor, ce va trebui să urce pe crestele munţilor şi pentru a lichida focarele.
Mai bine de 200 de lucrători silvici, alpinişti, dar şi toţi subofiţerii din unităţile de pompieri din judeţ au fost chemaţi să dea o mână de ajutor.
Marţi seară, în jurul orei 22.00, pompierii prezenţi la faţa locului au mai cerut întăriri de la inspectorat, fiind depăşiţi de situaţie.
Pe extremitatea vestică a versantului Domogled, s-a observat apariţia unui nou focar, care, din cauza curenţilor de aer, a început să se extindă în toată rezervaţia de pini şi se apropia de cea a urşilor.
Rezervaţia naturală Domogled – Valea Cernei se întinde pe 110.000 de hectare de pădure, pajişti şi areale protejate. Focul s-a extins la copacii scunzi, în special brazi şi pin negru (specie protejată), şi litieră.
Pompierii şi angajaţii Ocolului Silvic din Drobeta Turnu Severin nu au avut cum să oprească dezastrul ecologic până acum, din cauza terenului accidentat.