1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportApetri este indecis

Apetri este indecis

În dorinţa de a exista o concurenţă cât mai mare pe posturi în lotul Universităţii, oficialii grupării oltene s-au gândit să-l readucă la echipă pe actualul atacant al Jiului Petroşani, Gabriel Apetri. Jucătorul s-a aflat în proces cu Ştiinţa, după ce a fost exclus din lot pe motiv că a consumat băuturi alcoolice înainte de a intra în cantonament, un litigiu existând şi între cele două cluburi. Până la urmă, atacantul a rămas în proprietatea ambelor grupări, primid drept de joc pentru Jiul, echipă pentru care a marcat patru goluri în acest final de sezon.
Apetri a confirmat faptul că a fost sunat de patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, în vederea unui eventual transfer, dar a precizat că nu a dat nici un răspuns concret, infirmând zvonurile cum că ar fi refuzat să revină în Bănie. „Mai sunt de jucat două etape şi vreau să mai fac cu Jiul cel puţin un punct. Am vorbit cu domnul Mititelu despre un posibil transfer la echipa sa, dar nu am dat nici un răspuns pentru că acum mă gândesc doar la situaţia Jiului. Unii spun că am afirmat că nu vreau să merg la Craiova, ceea ce nu este adevărat. E posibil să merg acolo, dar e posibil să rămân la Jiul“, a afirmat Apetri.
Gruparea din Valea Jiului şi-a propus să nu se despartă de nici un jucător în vară decât în cazul unor oferte tentante. „Nu se pune problema ca vreun jucător de la Jiul să plece, dar totul depinde de ofertele primite. Cine îl vrea pe Apetri să vină la negocieri, nu aşa pe vorbe“, a precizat Ioan Sdrobiş, managerul general al Jiului. De serviciile lui Gabriel Apetri mai sunt interesate echipele UTA şi Farul, dar nici una dintre ele nu a înaintat până acum vreo ofertă.
În schimb, antrenorul Ştiinţei a fost tranşant în privinţa atacantului de la Jiul: „Nu ştiu în acest moment dacă va mai veni cineva, dar, oricum, avem dubluri pe toate posturile. În ceea ce-l priveşte pe Apetri, Universitatea este un nume mare şi nu se roagă de jucători ca el“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII