0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrefectul de Olt vrea să îl dea în judecată pe premier

Prefectul de Olt vrea să îl dea în judecată pe premier

Octavian Popescu, prefectul judeţului Olt, a declarat ieri că îl va da în judecată pe premierul Tăriceanu dacă îl va demite, pe motiv că s-ar fi ocupat de organizarea referendumului în mod părtinitor. În urmă cu o săptămână, deputatul PSD Florin Iordache l-a acuzat pe prefectul de Olt, ex-pedist, că nu a ţinut cont de Hotărârea BEC, art. 25, alin. (1) din Legea nr. 3/2000 cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului, care stipulează că listele cuprinzând alţi jurişti decât judecătorii şi procurorii, precum şi aceea a persoanelor de altă specialitate, cu reputaţie neştirbită, care nu fac parte din nici un partid politic, se întocmesc de prefect numai la propunerea primarului. Popescu ar fi ignorat propunerile aleşilor din mai multe localităţi mari din judeţ şi ar fi numit ca preşedinţi de secţii de votare persoane implicate politic. Pentru acestea, PSD Olt a depus o contestaţie la Tribunalul Olt, dar şi o sesizare la MAI, prin care a cerut demiterea de urgenţă a prefectului oltean.
Trei inspectori din corpul de control al ministrului Cristian David au efectuat joi verificări la Prefectura Olt privind modul în care prefectul Octavian Popescu şi subprefectul Virgil Panduru, în calitate de preşedinte al Comisiei tehnice pentru organizarea referendumului, s-au achitat de obligaţiile care le-au revenit. Octavian Popescu nu se consideră vinovat de prezenţa unor membri PD ca preşedinţi ai secţiilor de votare, precizând că la situaţia respectivă s-a ajuns din cauza solicitării făcute de instituţie ca juriştii din judeţ să participe la alegeri, pregătirea lor profesională fiind o garanţie pentru desfăşurarea în bune condiţii a referendumului. Popescu a negat că ar fi avut cunoştinţe că juriştii în cauză ar fi fost membri PD. Prefectul de Olt a declarat că, dacă va fi demis, invocându-se nereguli inventate sau care nu-i aparţin, îi va da în judecată pe primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi pe ministrul Cristian David, considerând decizia drept una politică, fără baze legale. Subprefectul Virgil Panduru, preşedintele Comisiei tehnice de organizare a referendumului, spune că şi el îl va acţiona în instanţă pe premier dacă va fi demis. Cei doi demnitari consideră că se doreşte schimbarea lor doar pentru că la ocuparea funcţiilor au fost susţinuţi de PD.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS