În Mehedinţi, referendumul nu a fost lipsit de probleme, politicienii folosind orice mijloace de a face scandal şi de a le spune oamenilor cum să voteze.
Între principalele tabere, PSD şi PD, au fost lansate acuzaţii grave: pediştii au oferit de băut, iar pesediştii au întins mese ca la pomană şi au adus oameni cu autoturismele la secţiile de votare.
O problemă privind încălcarea legii referendumului a venit chiar de la primele ore ale dimineţii, când preşedinta unei secţii de votare a dat voie unui singur membru PD să plece cu urna mobilă şi să adune voturi. „Nu s-a primit nici o sesizare scrisă privind incidentul cu urna mobilă, nu s-a anulat nici un vot şi preşedinta Secţiei de votare nr. 2 din Severin, Liliana Bufanu, este responsabilă. Urna nu a fost desigilată şi nici nu s-au anulat voturile. Încă se foloseşte acea urnă pentru vot“, a declarat Radu Boiengiu, preşedintele BEJ Mehedinţi. Preşedinta secţiei l-a corectat însă pe Boiengiu: „Da, este adevărat. Eu am trimis un om cu urna mobilă, am greşit, dar am desigilat-o, am anulat voturile şi am sigilat urna la loc, să voteze lumea“.
Primarii, acuzaţi că fac propagandă
Nu a trecut mult şi a apărut şi al doilea scandal, privind faptul că oamenii care votaseră nu au fost lăsaţi să semneze pe tabelele de evidenţă. „Am votat cu soţia mea la secţia de la Ambulanţă, am cerut tabelul să semnez şi nu ne-au dat voie nici mie şi nici soţiei. O să dezlipesc hârtia din spatele buletinului şi o să votez din nou“, a declarat un cetăţean nemulţumit. Preşedintele BEJ Mehedinţi, Radu Boiengiu, a spus: „Am primit o sesizare scrisă că oamenii nu au fost lăsaţi să semneze. Se vor lua măsuri“.
Primarii din teritoriu au fost şi ei acuzaţi că au făcut propagandă politică şi au influenţat oamenii. „Pesediştii cară lumea cu maşinile la secţiile de votare, în Prunişor, şi le dau să mănânce ca la pomană, îndrumându-i cum să voteze“, a spus un membru PD. La rândul lor, pesediştii au acuzat un membru PD că a dat de băut la magazinul său în apropierea unei secţii de votare până la ora 13.00 şi au chemat poliţia şi jandarmeria. „Un membru PD de la Zegaia a dat de băut la el la magazin până la ora 13.00, la 100 de metri de secţia de votare, şi nu i s-a întâmplat nimic“, a declarat Nandi Covle, primarul din Prunişor.
Cu toate acestea, oamenii prezenţi la urne în cele 278 de secţii din Mehedinţi au votat cum au dorit. „Am votat cum am putut, am mai băut o bere, am mai vorbit cum şi cu cine… Ce să facem, ca la ţară la Zegaia! Dacă ne dădeau câte un litru de rom nici nu mai votam“, au declarat oamenii găsiţi la magazinul membrului PD din Zegaia.