7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalTraficanţii de organe, în vizorul poliţiştilor

Traficanţii de organe, în vizorul poliţiştilor

Traficul de organe a ajuns în atenţia poliţiştilor din Mehedinţi şi Caraş Severin, care au demarat acţiuni de prindere în flagrant a celor care vând şi cumpără organe umane. În urma anunţurilor apărute pe site-uri, dar şi în ziare, poliţiştii vor monitoriza anunţurile şi pe cei interesaţi de acestea. Pe piaţa ilegală, organele se vând la preţuri ce pornesc de la 10.000 de euro.
Problema traficului de organe se află în atenţia poliţiştilor, întrucât s-a ajuns la concluzia că acest aspect poate fi integrat în categoria traficului de persoane.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede că este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la cinci ani fapta persoanei de a dona organe sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, cu scopul de a obţine foloase materiale sau de altă natură, pentru sine sau pentru altul.
De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la doi la şapte ani publicitatea în folosul unei persoane, cu scopul de a obţine organe sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, precum şi publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe sau ţesuturi şi/sau celule umane cu scopul de a obţine avantaje materiale sau de altă natură pentru sine, familie ori terţe persoane fizice sau juridice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS