Bătaie de joc. Aşa s-ar putea descrie modul în care sunt tratate persoanele cu handicap fizic din Craiova. Pentru a ajunge la sediul Asociaţiei, trebuie să urce şi să coboare aproximativ 20 de trepte, ca meserii primesc „oferte“ ca faianţar sau mozaicar, medicamentele şi le cumpără…
Condiţii neadecvate pentru cei 2.000 de membri, persoane cu handicap fizic din judeţul Dolj, ai Asociaţiei Handicapaţilor Fizic din Craiova. Oameni care de-abia se deplasează cu ajutorul bastoanelor, cadrelor medicale sau scaunelor cu rotile au primit drept sediu acum câţiva ani o încăpere într-un imobil de pe strada Severinului, la un loc cu sediile partidelor politice. Nimic ieşit din comun, am fi tentaţi să gândim, însă realitatea este crudă. Încăperea de doar câţiva metri pătraţi care le-a fost acordată este situată „la înălţime“, persoanele cu handicap fizic trebuind să fie urcate în scaune cu rotile sau în braţe de aparţinători, pe cele peste 20 de trepte, pentru a ajunge în sediu. Cei care se deplasează cu cârje sau bastoane au întâmpinat de multe ori adevărate obstacole pentru a ajunge în sediu, au căzut pe scări, fiind ridicaţi de trecătorii miloşi. „Nu acuzăm pe nimeni… Astea sunt condiţiile pe care le-am primit, alt sediu nu a fost posibil să avem. Am căzut pe scări chiar eu de nenumărate ori, dar eu sunt un caz fericit, mă pot deplasa cât de cât singur, sprijinit însă de bastoane. Este greu însă pentru membrii asociaţiei, în mare parte oameni aflaţi în cărucioare, care pentru a ajunge în sediul nostru este nevoie să fie purtaţi în braţe pe scări. Rampă pentru persoane cu dizabilităţi nu ne-a fost construită nici până acum, o singură firmă din cele care lucrează pe lângă noi a construit o balustradă de inox, de care mă mai sprijin pentru a putea urca şi coborî scările“, a povestit Fănel Sabie, vicepreşedintele Asociaţiei Handicapaţilor Fizic din Craiova.
800 de persoane cu handicap fizic aşteaptă proteze
Problemele acestor oameni nu se opresc aici. 800 de copii şi adulţi, persoane cu dizabilităţi fizice aşteaptă pe liste pentru a primi o proteză sau un dispozitiv medical necesar deplasării, la preţuri subvenţionate prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj. Nu sunt supăraţi pe nimeni, nu acuză decât sistemul care impune ca din 20 de cereri pentru proteze, doar maximum două să fie aprobate. „Pe lista de aşteptare pentru o proteză sunt 800 din membrii noştri. Doar copiii şi persoanele cu stome primesc acordul imediat pentru cererea făcută, în rest sunt nevoiţi să aştepte şi ani buni până ajung în posesia dispozitivului medical sau a protezei. De multe ori, în timp protezele nu mai corespund, le fac răni oamenilor, însă neavând altă soluţie le poartă până ajung să nu le mai poată suporta, din cauza durerilor provocate“, a adăugat vicepreşedintele Asociaţiei Handicapaţilor Fizic.
În Craiova nu există un centru de recuperare a persoanelor cu handicap
Potrivit Danielei Iacob, directoarea punctului de lucru din Craiova al unei firme din domeniul dispozitivelor medicale, care colaborează direct cu asociaţia persoanelor cu handicap fizic, aceşti oameni cu dizabilităţi sunt defavorizaţi. Zilnic, reprezentanţii firmei se deplasează în spitale, unde de multe ori nu au puterea decât să-i ajute pe cei care au nevoie de proteze să-şi facă dosarul, să îl depună la CAS Dolj pentru aprobare şi cam atât… „O proteză de coapsă costă 38 de milioane, iar pentru gambă 22 de milioane de lei. La aceste preţuri, oamenii nu au altă soluţie decât să aştepte aprobarea CAS-ului pentru a primi proteza la preţ compensat sau gratuită. Însă nici CAS nu primeşte fonduri suficiente pentru a suporta costurile atâtor zeci de cereri. Cei care au cereri depuse de mult timp trebuie să le reînnoiască periodic“, a adăugat Daniela Iacob. În plus, potrivit medicilor care se ocupă de efectuarea dispozitivelor medicale, în Craiova nu există nici măcar un centru de recuperare şi reintegrare a acestor oameni, unde ar fi firesc să meargă după ce primesc dispozitivele. Nici măcar pentru copiii bolnavi de scolioză, care sunt în număr foarte mare şi cărora le-ar fi benefic să efectueze exerciţii de înot în bazine, nu sunt soluţii, în toată Craiova neexistând un bazin de înot…
„Nici măcar medicamente gratuite nu mai primim, deşi suntem persoane cu handicap, de multe ori foarte grav, care prevede însoţitor. Fiind şi pensionaţi medical, se consideră că avem venituri, handicapul nemaifiind luat în calcul… Astfel ajungem să cumpărăm medicamente, deşi pensiile noastre sunt foarte mici“, a adăugat vicepreşedintele Asociaţiei Handicapaţilor.
Un calculator le-ar uşura munca
Nedreptăţile şi discriminarea pe care aceşti oameni de lângă noi le suportă nu se opresc însă aici. Îşi găsesc foarte greu de lucru, deşi poate au ocupat meserii ca profesor, inginer, sunt intelectuali. Singurele joburi scoase la bursa persoanelor cu handicap fiind cele de faianţar sau mozaicar, nimeni negândindu-se de fapt cum ar putea o persoană cu proteză de coapsă să poată face o astfel de meserie…
Pe lângă toate aceste probleme, dorinţele acestor oameni sunt atât de infime, pe lângă nevoile pe care le au. Sunt fericiţi că au un sediu, aşteaptă chiar imobilizaţi la pat o proteză luni întregi, îşi doresc însă şi ei un calculator, tot ce au în sediu fiind adus de acasă: scaune, fotolii, masă. Le-ar fi mult mai uşor să aibă o evidenţă a membrilor, a cererilor şi nevoilor acestora. Pentru Ziua Copilului, de 1 Iunie pregătesc un spectacol în care protagonişti vor fi copiii cu dizabilităţi membri, dar pentru care ar avea nevoie de o maşină care să îi aducă la sediu…