8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPosturi puţine pentru novicii din învăţământ

Posturi puţine pentru novicii din învăţământ

În lunile de vară, atât elevii, cât şi dascălii sunt cuprinşi de febra examenelor. Dacă elevii de clasele a VIII-a şi a XII-a vor susţine testele naţionale, respectiv bacalaureatul şi admiterea la facultate, profesorii vor merge la concurs pentru a ocupa cele câteva posturi libere din învăţământ.

Unităţile de învăţământ doljene scot la concurs 1.753 de poziţii, dar dintre acestea numai 300 de catedre sunt titularizabile cu o normă de minimum 18 ore şi patru ani valabilitate. Astfel, din cele 300 de posturi titularizabile, 164 sunt în mediul urban şi 136 sunt în şcolile din mediul rural. Ca în fiecare an, cele mai multe posturi puse la dispoziţia dascălilor sunt cele pentru detaşare sau suplinire, din cele 1.453 de posturi, 501 fiind complete şi 952 incomplete. „Pentru acest an, în Dolj avem 24 de centre de examen, dintre care 17 sunt unităţi-pilot care susţin singure concursul. Probele se vor susţine între 12 şi 23 iunie pentru unităţile-pilot şi între 6 şi 13 iulie pentru celelalte centre de examen, iar repartizarea se face pentru fiecare centru“, a spus Gianina Chirigiu, inspectoarea adjunctă în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.

Locuri libere în învăţământ pentru educatoare şi învăţătoare

Cele mai multe posturi libere sunt în învăţământul preşcolar, din cele 183 de poziţii pentru educatoare, 80 fiind titularizabile. Pe locul doi se află posturile pentru învăţătoare, 129, dintre care 37 titularizabile. Pentru limba şi literatura română, unităţile de învăţământ scot la concurs 93 de posturi, din care 11 pentru titularizare, pentru limba franceză sunt 82 de posturi libere – 17 titularizabile, iar pentru religie există în acest an 75 de posturi vacante – zece titularizabile. Cele mai puţine posturi pentru titularizare sunt la disciplinele matematică şi informatică, unde din 78, respectiv 87 de poziţii, numai câte unul este titularizabil. Cele mai multe posturi pe care profesorii se pot titulariza sunt în domeniul educaţiei muzicale, din cele 49 de posturi, 36 fiind titularizabile.

Măsuri de maximă siguranţă pentru profesorii care fac subiectele

Nu numai candidaţii pentru posturile de titular sau suplinitor în învăţământ vor intra în febra examenelor, ci şi profesorii care trebuie să facă subiectele în unităţile de învăţământ unde se vor desfăşura examenele. Aceştia vor intra într-un adevărat maraton deoarece la anumite materii ISJ Dolj nu poate miza decât pe anumiţi profesori care, pentru a face parte din comisiile de elaborare a subiectelor şi de corectare, trebuie să fie titulari în învăţământ şi să aibă gradul I. „Sunt materii pentru care avem foarte puţini profesori, care lucrează de multe ori zile şi nopţi la rând pentru că trebuie să facă subiecte pentru mai multe centre. Comisia de elaborare a subiectelor se formează cu 24 de ore înainte de examen, iar subiectele se fac în noaptea dinaintea acestuia. Profesorii stau singuri într-o sală de clasă, fără acces la internet sau telefon mobil, şi compun subiecte. La ora 10.00, în data începerii examenului, profesorii sunt eliberaţi din şcoală şi se întorc la ora 13.45, înainte de ieşirea candidaţilor din săli. Teoretic, aceştia trebuie să aibă o zi liberă“, a precizat Diana Buşoi, inspector şcolar general al ISJ Dolj.

Profesorii nu sunt stimulaţi financiar

În Dolj sunt şi domenii în care nu există profesori cu gradul I, cum ar fi zootehnia, igiena, limba rromani, iar pentru examenele de titularizare sunt aduşi profesori din alte judeţe. „Anul trecut am avut o specializare cu un singur candidat şi profesorul a stat toată noaptea să facă subiecte, iar candidatul nu s-a mai prezentat“, a menţionat Diana Buşoi.
Cel mai greu este însă cu găsirea preşedinţilor de comisii, care trebuie să fie cadre universitare, deoarece banii pe care îi primesc atât preşedinţii, cât şi membrii comisiilor nu au deloc un efect stimulativ. Astfel, profesorii nu sunt plătiţi pentru elaborarea subiectelor, ci doar pentru corectat şi primesc 60 de lei pe lucrare. Preşedinţii de comisii primesc 200 de lei dacă sunt în centre de până la 50 de lucrări, 250 de lei pentru centrele unde sunt între  50-100 de lucrări şi 300 de lei pentru centrele cu peste o sută de lucrări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS