O relatie perversa

Miercuri seara, la principala lor emisiune informativa, televiziunile ne-au infatisat guvernul Romaniei rizind copios. Momentul vesel, luat din sedinta saptaminala a executivului, n-a fost creat nici de stirea unei reduceri peste noapte a preturilor, nici de aparitia la granita de Vest, cerind intrare in tara, a unui miliard de dolari. Domnul Adrian Nastase l-a prezentat membrilor guvernului pe pugilistul Leonard Doroftei, invitindu-l sa participe la sedinta. A urmat un dialog nastrusnic intre premier si ministrul sportului pe tema sumei de 250 de milioane de lei propuse a fi acordate de guvern sportivului. N-am motiv de cricnire, in principiu, in gesturile de curtoazie ale lui Adrian Nastase fata de un sportiv celebru. Si alti politicieni ai lumii cauta sa-si atraga un spor de simpatie populara din exploatarea mediatica a gloriilor sportive. In cazul de fata insa, amabilitatea a fost impinsa pina la grotesc. O sedinta de guvern, mai ales intr-o tara ca Romania, zbatindu-se in mizeria tranzitiei, e presupusa ca un moment de gravitate. E greu de conceput o reuniune de lucru a executivului transformata intr-un bilci ieftin.

Se intelege de la sine ca Adrian Nastase n-ar fi pus la cale nastrusnicia asta daca n-ar fi stiut de prezenta presei la sedinta. Daca am admite, prin absurd, desfasurarea unei reuniuni fara presa, indiscutabil premierul nu s-ar fi lansat intr-un astfel de show zglobiu. Intimplarea de la Palatul Victoriei ne atrage atentia asupra relatiei dintre Putere si Presa. In ultimele zile s-a facut mare taraboi pe tema unui conflict national intre guvernanti si jurnalisti. S-a scris in ziare si s-a taifasuit la toate show-urile ca puterea a declarat razboi presei, ca vrea sa-i puna botnita. Daca as fi jurnalist de azi, de ieri sau de azi-dimineata, as lua in serios astfel de declaratii rasunatoare si as scoate sabia pentru a fi alaturi de alti chiriasi de condei, un soi de Sfintu Gheorghe al cernelii. Trudesc insa in presa autohtona de peste 35 de ani. Am fost martor activ al tuturor regimurilor succesive de dupa decembrie 1989. Pot declara sub juramint ca nici un guvern nu si-a propus sa reduca presa la tacere. Nici actualul n-are asemenea intentii belicoase. De altfel, iscodind actele denuntate ca masuri impotriva scrisului liber, vom constata ca nici unul nu ne ofera un temei de ingrijorare. Faimosul document cu strategia de contracarare a atacurilor la imaginea tarii nu mi s-a parut un sfirsit al lumii gazetaresti. Din lectura unui text bolovanos, scris parca sa te doara dintii cind dai sa-l adincesti, am priceput ca-i vorba de o strategie de influentare prin lobby a presei straine. Unde e masura dictatoriala? O putem suspecta doar ca-i fantasmagorica, deoarece articolele platite miros de la distanta. Chiar si in presa care se vrea respectabila.

De ce s-a ajuns la teza unui razboi intre presa si putere, teza preluata mecanic si de opozitie? Raspunsul ni-l da momentul vesel de la guvern. O data cu instalarea noii puteri, presa a inceput sa fie rizgiiata cum n-a fost niciodata. Nu neaparat in sensul unor facilitati economice, desi, intre noi fie vorba, acestea exista, o data ce, pe un fond de criza, apar noi si noi ziare, posturi de radio si televiziune. Rizgiierea consta in atentia exagerata acordata reflectarii in presa a activitatii guvernamentale si prezidentiale. Daca ai veni acum in Romania si n-ai sti, deci, viata din 2001, ai crede ca puterea nu face politica pentru popor, ci pentru presa. Aproape toate masurile luate sint astfel gindite incit sa dea bine in ziare si la televizor. Bolboroseste undeva, pe cuprinsul tarii, o miscare de protest? Guvernul sare imediat cu portofelul desfacut. Banii dati rapid sint insa recuperati printr-o noua sporire a fiscalitatii. Un guvern serios are un obiectiv pe termen lung. Bombanelilor populatiei li se raspunde in cadrul cerut de acest obiectiv. Actualul executiv n-are insa decit un obiectiv: sa apara in presa ca guvern al linistii sociale. Sub acelasi semn trebuie puse si reactiile prompte la interventiile presei in chestiunile complicate ale justitiei. Pentru a fi alintat, Parchetul purcede imediat la o arestare preventiva reclamata de jurnale. Evident pentru ca o data trecut taraboiul, sa-l elibereze pe respectivul. Inutil sa mai spun cit de mare e numarul momentelor politice faurite special pentru a fi reflectate in presa. Cel cu Leonard Doroftei a fost doar unul.

Aceasta relatie perversa intre presa si putere isi are cauza in complexele impartasite de ambii parteneri. PSD a ramas din guvernarea 1992-1996 cu impresia c-a pierdut alegerile din cauza presei. Nimic mai fals. Le-a pierdut din cauza politicii sale dezastruoase. Dupa 12 ani de experienta cu politicieni slabi, fara orizonturi istorice, presa si-a format complexul de putere absoluta in stat. O presa cu adevarat solida n-are un asemenea complex de autoritate. Stie ca e doar una din institutiile statului de drept. Publica editoriale, stiri, reportaje fara exaltarea de a crede ca procedeaza la o misiune istorica. Aceea de a fi – cum se tot repeta acum – inlocuitoarea opozitiei politice.

Razboiul despre care s-a vorbit atit de mult n-a fost altceva decit o cearta intre doi insuratei. Un moment de hachita intr-o relatie perversa.