Cui ii arde de alegeri?

„Cui ii arde de alegeri anticipate?“, a intrebat, la randul lui, usor nervos si sacait de intrebarile jurnalistilor, presedintele Iliescu. Ei bine, eu cred ca unora le arde. Si ca valvataia polemicilor pe aceasta tema n-a izbucnit intamplator. Serban Mihailescu, secretarul general al guvernului, nu e omul ideilor proprii. Desi el a pus „focul“, lansand ipoteza alegerilor anticipate in 2003, intr-un interviu, avem de-a face, cred, cu un „oracol“ dirijat. Daca ar fi banuit ca „profetia“ sa il va surprinde si-l va indispune pe primul ministru, dl Mihailescu si-ar fi muscat mai bine limba, am impresia, decat sa dea drumul „porumbelului“. In consecinta, „focul“ e, de fapt, un balon de incercare, dorit de insusi Adrian Nastase, presupun, pentru a testa reactiile, si pe scena politica, si in afara ei, ceea ce ar permite evaluarea sanselor de a declansa, dupa Praga (pana atunci totul ramane, fireste, inghetat), mecanismul devansarii alegerilor. Altminteri, s-ar impune alta banuiala: ca e vorba doar de o fumigena, de o diversiune, pentru a abate atentia de la criticile, din ce in ce mai virulente, la adresa guvernului.

Era imposibil ca Serban Mihailescu si cel care i-a sugerat profetia sa nu stie ca nu e deloc simplu sa se ajunga la alegeri anticipate. Constitutia actuala a pus multe piedici in calea lor. Practic, ar trebui ca guvernul sa demisioneze si ca parlamentul sa respinga de trei ori propunerea presedintelui pentru desemnarea unui nou premier. Or, nu-l vad pe Ion Iliescu, aflat la ultimul sau mandat, avand de rezolvat problema viitorului sau politic, aruncat intr-o asemenea aventura. Nu-i vad nici pe parlamentarii muscati de indoiala ca ar putea ramane „fara coledzi“ la urmatorul scrutin, repezindu-se sa ridice mana in favoarea devansarii alegerilor. Egoismul parlamentarului roman e, indubitabil, superior demagogiei. Si e greu de crezut ca modificarea Constitutiei se va obtine usor, in timp util, ca Adrian Nastase si cei din anturajul sau sa scape de problemele cu care se vad confruntati.

Daca in 2001, PSD zburda in sondaje la cote nu numai linistitoare, ci si datatoare de prea mari certitudini, rezultatele sondajelor nu mai sunt, de la o vreme, la fel de placute guvernantilor. Popularitatea guvernului a scazut semnificativ. De la 57% la 38%. Si tendinta este, in continuare, negativa. La drept vorbind, nu e de mirare daca ne gandim la proportiile halucinante ale coruptiei si la deteriorarea dramatica a nivelului de trai, dar nu logica poate fi o consolare pentru cei aflati la carma. La ora actuala, guvernul Nastase conteaza pe doar doua atuuri: sansa ca, la Praga, Romania sa fie invitata sa adere la NATO, ceea ce ar aduce, probabil, niste dividende electorale, si precaritatea Opozitiei. Dar aceste doua atuuri se pot devaloriza usor. Dupa satisfactia unui eventual succes la Praga, vor veni costurile, din ce in ce mai penibile, pe care le implica „supravietuirea“ intr-o tara unde, ne place, nu ne place, optiunile politice trec prin stomac, prin umilinte, prin frustrari, prin constatarea ca unii, putini, se imbogatesc in mod scandalos, in vreme ce altora, formand grosul populatiei, le-a ajuns cutitul la os. In mod normal, nici Opozitia nu mai poate ramane prea multa vreme o balta, fara sa ne indreptam spre o oligarhie. Pentru a supravietui politic, ea trebuie sa iasa din starea de neputinta in care se complace acum, cu exceptia lui Basescu. In plus, presupun ca si romanii vor incepe sa inteleaga, cel putin asa ar fi logic, ca, daca vrem o democratie reala, n-o putem obtine cu o Opozitie care sa primeasca la alegeri doar 15% din voturi.

Probabil, singura „libertate“ pe care si-a permis-o Serban Mihailescu a fost sfatul pe care i l-a dat lui Adrian Nastase: sa nu candideze la functia de presedinte al Romaniei, ci sa-si mentina fotoliul de prim-ministru. Fara s-o spuna explicit, Mihailescu sugera ca la un vot direct, cum cere actuala Constitutie, Adrian Nastase n-ar avea sanse sa ocupe fotoliul de la Cotroceni, ceea ce nu cred ca i-a facut multa placere sefului sau; de unde amestecul de ironie si de iritare din replica primului ministru care a spus, evaziv, ca, in clipa de fata, guvernul are alte urgente.

Asa e. Dar ce va fi dupa Praga? Sincer sa fiu, inteleg de ce unii lideri din PSD n-ar vrea sa astepte linistiti sorocul legal al alegerilor.