Complicitatea partidelor

Scena politică pare să se fi liniştit o dată cu plecarea intempestivă a lui Traian Băsescu la Neptun, sub pretextul recuperării după operaţie.
Desigur, şi pe malul mării preşedintele continuă să activeze pentru a-şi atinge scopul – dobândirea puterii absolute. Absenţa sa din Bucureşti aduce însă scenei noastre publice normalitatea de care are cu atât mai multă nevoie cu cât suntem în buza vacanţei de vară.
Liniştea dobândită pe neaşteptate, chiar dacă ar putea fi cea dinaintea furtunii, ne dă însă posibilitatea de a adânci un moment tratat de presă în termenii senzaţionalului ieftin şi inutil: consultările de la Cotroceni pentru formarea unui nou guvern.
Incontestabil, aceste consultări s-au constituit într-o gravă încălcare a Constituţiei de către preşedinte.
O încălcare având drept complici făţişi liderii partidelor politice parlamentare care au răspuns scrisorii prin care Traian Băsescu invita partidele la consultări pentru „a identifica împreună un premier care să prezinte parlamentului o echipă guvernamentală axată pe reprezentanţi ai PNL-PD-PLD“.
Entuziasmul cu care au răspuns scrisorii liderii PD şi PLD n-are nevoie de prea multe explicaţii.
Acoperindu-se de un ridicol strident (s-au prezentat la Cotroceni cu întreaga conducere in corpore, membrii delegaţiilor punându-şi costumele de sărbătoare şi dându-se cu parfumul plăcut Înaltelor Nări, în timp ce toate celelalte partide, cu excepţia mai mult decât bizară a PC, şi-au trimis delegaţii restrânse, fără preşedinţi), PD şi PLD nu-şi mai găseau astâmpăr în fotolii la gândul că Jupânul le va da cadoul numit guvernare.
Rămâne însă ca un moment de restrişte al democraţiei noastre faptul că partidele parlamentare, cu excepţie PRM, n-au respins invitaţia preşedintelui în numele respectării riguroase a Constituţiei.
S-a văzut încă o dată eterna slăbiciune a politicianismului dâmboviţean: călcarea în picioare a principiilor de dragul luptei pentru putere.
Aşa cum am mai scris de multe ori, forţa lui Traian Băsescu îşi are o explicaţie simplă: e un politician care cunoaşte exact slăbiciunile clasei noastre politice. Le cunoaşte şi le exploatează cu brio.
Nevoia de putere cu orice preţ a făcut posibilă dictatura lui Carol al II-lea.
Cu excepţia lui Corneliu Zelea Codreanu, toţi politicienii români interbelici s-au lăsat traşi pe sfoară de abilitatea cu care regele aventurier le flutura prin faţa ochilor perspectiva aducerii la putere.
Nu de puţine ori, aducerea la putere însemna încălcarea principiilor democratice. Nici un politician nu l-a refuzat pe Carol al II-lea când acesta le-a propus venirea la guvernare cu preţul încălcării principiilor. Când şi-au dat seama de asta, era prea târziu. Regele deţinea deja puterea. Cea care i-a dat posibilitatea să dizolve partidele.
Să nu-şi dea seama politicienii români de azi că situaţia se poate repeta?