Necunoscute europene

Pe masura ce ne apropiem de momentul in care se va lua decizia finala asupra grupului de state care vor forma „primul val“, incep sa apara necunoscutele. Multe si destul de serioase pentru ca interlocutorii nostri danezi din grupa care pregateste la Bruxelles urmatoarea presedintie rotativa a UE (cel de-al doilea semestru 2002) sa devina extrem de atenti la ceea ce promit sau prevad pentru perioada ultimelor luni… mai ales ca in octombrie (24 si 25) se va desfasura Summit-ul de la Bruxelles in care se va decide „pachetul financiar“ al extinderii, iar in decembrie, la Copenhaga, se va fixa in mod oficial ce inseamna „primul val“ al extinderii europene.

In mod oficial, deoarece tarile din primul grup vor fi nominalizate prin raportul special pe care Comisia Europeana s-a angajat sa-l dea publicitatii pe 16 octombrie. Ce se poate intimpla daca in acest raport Comisia va aprecia ca, tehnic vorbind, o tara din „grupul celor 10“ nu este totusi gata pentru integrare in UE? Va fi oare de ajuns ca sefii de state si guverne din UE, prin vointa politica, sa anuleze aprecierile Comisiei si sa decida ca extinderea va avea zece tari in primul val? Greu de crezut, mai ales in atmosfera actuala si in asteptarea rezultatelor noului referendum irlandez asupra Tratatului de la Nisa. Iata de ce masurile de prevedere incep sa fie luate de acum, trecind absolut toata responsabilitatea pe seama Comisiei si oferindu-i in acelasi timp si o marja importanta de manevra, caci, asa cum ni s-a spus, „procesul extinderii nu inseamna numai inchiderea capitolelor de negocieri, ci si demonstratia ca tara respectiva isi tine si indeplineste angajamentele luate cu ocazia inchiderii capitolelor“. In traducere, analiza „capacitatilor administrative“ ale actualelor tari candidate, a sistemului institutional existent care sa poata permite aplicarea integrala si fara rezerve a acquis-ului comunitar.

Problemele de rezolvat pina in octombrie sint insa majore, incepind cu capitolele „agricultura“ si „mediu“, dar si „perioada politica extrem de sensibila“ determinata de alegerile care au loc in citeva state membre si in citeva dintre statele candidate. Toate acestea insa sint amanunte in comparatie cu dilema reala cu care se confrunta acum decidentii europeni. Ea ar putea fi sintetizata astfel: 1. Daca extinderea UE nu va avea loc acum, atunci valul de euroscepticism deja important atit in actualele tari membre, cit si in tarile candidate ar putea sa determine o intirziere considerabila sau chiar o reevaluare a acordului politic asupra viitorului UE; 2. Se stie foarte bine ca, la modul absolut, nici una dintre actualele tari candidate nu are cum sa indeplineasca totalitatea criteriilor pentru aderare, decizia urmind sa fie una politica, exact asa cum s-a intimplat si in cazul primului val al extinderii NATO; 3. Pentru a minimiza cit se poate de mult riscurile presupuse de o asemenea situatie, trebuie sa existe, anterior momentului extinderii UE, o serie de mecanisme de aparare bine puse la punct, cit se poate de eficace, devenite obligatorii pentru noile tari membre chiar inainte de aderare…

Iata sensul celei mai semnificative miscari poate din acest moment (prin amploarea actuala, prin posibilele sale extensii si implicatii), initiativa sustinuta in comun de premierii spaniol si britanic: Summit-ul de la Sevilla urmeaza sa decida, peste citeva zile, ce va insemna Europa antiemigratiei ilegale si actionind ca un tot unitar impotriva terorismului. Contextul este bine cunoscut: votarea deja de catre parlamentele portughez, italian si danez a unor legi foarte restrictive privind imigratia, aprobarea de catre Parlamentul European a unei legislatii privind interceptarea mesageriei vocale, precum si deschiderea conturilor de adrese personale ale utilizatorilor de Internet in cazul unei suspiciuni de activitate terorista, propunerea lui Blair pentru o legislatie nationala care merge in acelasi sens etc.

Bun, dar ce implicatii au toate astea asupra extinderii? In primul rind, aparitia unei presiuni enorme in dublu sens. O data la nivelul decidentilor politici din UE, in al doilea rind asupra celor din tarile candidate. Pe acest ultim palier, presiunile respective sint acum de natura diversa. Pe de o parte, in cazul tarilor din primul val, presiunile vizeaza acceptarea de catre acestea a „pachetului financiar de sprijin“ care va fi decis in octombrie la Bruxelles, implicit a tuturor conditiilor din dosarul „agricultura“. In ce ne priveste pe noi si pe bulgari, situatia este foarte complicata, cu mult mai delicata si complicata decit s-ar putea crede la prima vedere.

Primul subiect delicat este „fixarea datei de aderare“, o data cu prezentarea la 16 octombrie a noii „foi de drum“ stabilite de Comisia Europeana. Lobby-ul romanesc este ca aceasta data sa fie fixata „in clar“, aceasta insemnind implicit si angajamentul politic ferm in acest sens al oficialilor UE, anulind deci explicit termenul existent acum, cel de 1 ianuarie 2007, termen pe care clasa politica din tara noastra l-a fixat in unanimitate dupa indelungi dezbateri democratice. Problema este ca un asemenea angajament este foarte greu de facut de catre actuala Comisie Europeana, mandatul sau expirind in 2004, decizia fiind mult prea importanta si bogata in consecinte, fiind posibil de imaginat doar la nivelul (sau cu acordul explicit) al unui summit european cu participarea sefilor de stat si guverne, poate la Copenhaga. De aici si, in culisele jocului, ezitarile foarte marcate atit din partea reprezentantilor Comisiei Europene (vezi afirmatiile „confidentiale“ ale lui Verheugen la Copenhaga), precum si ceea ce ne declara un oficial danez aflat la Bruxelles: „Este absolut prematur sa evocam ceea ce va contine dosarul propunerilor facute Romaniei si Bulgariei si in orice caz nu se poate spune nimic despre fixarea unei eventuale date precise de aderare, poate dupa publicarea concluziilor Comisiei in 16 octombrie“. Acesta este adevarul, restul nefiind decit gesturi politice de bunavointa sau amabilitate.

Al doilea subiect delicat a fost evocat acum doua zile, la Strasbourg, de catre Elmar Brok, in discutia asupra raportului general al Parlamentului European asupra extinderii: trebuie gasita foarte rapid formula politica cea mai buna pentru a da asigurari statelor candidate care nu vor face parte din primul val ca nimic din ceea ce inseamna acum „criteriu de negociere“ nu se va schimba dupa intrarea in joc a „grupului celor 10“ si ca votul acestora nu va fi eventual opozabil celorlalti ramasi. Premierul roman are dreptate sa se teama de ceea ce se va intimpla dupa aderarea celor zece tari la UE, in cazul in care n-am reusi pina in primele luni ale lui 2004 inchiderea provizorie a tuturor capitolelor de negociere si semnarea unui Proiect de aderare a Romaniei la UE, acceptat ca atare de Parlamentul European.

Mai exista insa si un al treilea subiect, strins legat de cel de-al doilea: care va fi componenta grupului din care va face parte Romania? Intrebarea este esentiala pentru ca acum ar trebui sa se ia decizia (oficial sau nu) daca pentru Romania si Bulgaria se va opera o integrare separata, in functie de terminarea procesului de ratificare a aderarii de catre parlamentele nationale din 25 de tari membre sau se va astepta formarea unui al doilea val al aderarii (legat de urmatoarele alegeri europene din 2008), cu tari majoritar din spatiul Balcanilor. Daca a doua varianta ar fi cea reala, atunci situatia noastra va fi negociata o data cu cea a Croatiei, Albaniei etc. …si in raport cu analiza factorilor de risc specifici zonei balcanice. Ceea ce ar fi o tragedie.

Asa ca, pentru noi, nu ramine decit posibilitatea forcingului diplomatic, dublat de o prezentare realista a situatiei economice si a perspectivelor pe termen mediu. Analiza de risc a Comisiei Europene se va concentra, asa cum ne spun sursele noastre, asupra raportului actual din fiecare tara candidata dintre adoptarea acquis-ului si aplicarea acestuia si sustenabilitatea economica a „proiectului european“.

Statisticile oficiale pe care le produce Romania spun celor de la Bruxelles ca inflatia scade, este stopata cresterea ametitoare a preturilor, se continua cu succes procesul marii privatizari, cresc rezervele valutare, se mentine un nivel important de crestere anuala a PNB, foarte multe despre starea de sanatate a economiei vorbind si preocuparea de a introduce leul greu si de a trece (eventual din 2004) la euro, iar, la Strasbourg, baroana Nicholson are numai si numai cuvinte extraordinare despre efortul echipei guvernamentale actuale. Singura necunoscuta este de a sti ce efect vor avea toate acestea asupra analizei din toamna a Comisiei Europene, in mod traditional atunci ocupata sa numere bobocii si sa-i mingiie pe crestet. De data asta, pe unii ii ia si in batatura. Pe noi ne mai tine dincolo de gard. Sa vedem insa in ce termeni…si mai ales, cit timp!