4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrinşi la pescuit ilegal

Prinşi la pescuit ilegal

MEHEDINŢI. Opt persoane din localitatea Gruia, judeţul Mehedinţi, au fost prinse de jandarmi în timp ce pescuiau fără forme legale într-o crescătorie de peşte din comună.
„În urma unei acţiuni executate luni la Amenajarea Piscicolă de pe raza comunei Gruia, în jurul orei 17.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi i-au depistat pescuind ilegal pe R. Gigel, de 23 de ani, R. Alexandru, de 21 de ani, O. Nicoleta, de 35 de ani, O. Elena, de 18 ani, D. Maria, de 16 ani, O. Claudia, de 25 de ani, S. Mihaela, de 23 de ani, L. Mioara, de 19 ani, fără ocupaţie, toţi domiciliaţi în comuna Gruia. Cei opt reuşiseră să prindă aproximativ 50 kg de peşte, specia caras“, a declarat locotenent Mihaela Mendea.
Jandarmii au întocmit actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de furt de peşte din amenajările piscicole, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 56, lit. f din Legea nr. 192/2001.
Cantitatea de 50 kg de peşte a fost restituită unităţii economice în vederea repopulării.
Dosarul cu actele premergătoare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare pentru continuarea cercetărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS