Şah mat – regele a murit

Şahul poate fi considerat nu doar o activitate plăcută şi incitantă de petrecere a timpului liber, ci şi o activitate educativă, căci strategiile necesare sportului minţii pot fi de folos chiar şi în viaţa de zi cu zi. Nu se ştie exact în ce ţară a fost inventat acest sport, însă perşii, chinezii şi indienii „pretind“ cu toţii că au contribuit într-un fel sau altul la acest joc ce implică tactici şi strategii planificate cu atenţie. La origine, şahul a fost considerat o lecţie de viaţă, după care a evoluat într-un sport al minţii. Pe tabla de joc existau pioni, care erau sacrificaţi pentru a salva piese mai importante, o regulă a sacrificiului ce se aplica în viaţa de zi cu zi din acele timpuri. Caii de pe tabla de şah simbolizau soldaţii plătiţi, nebunii erau reflectarea pe tabla de şah a feţelor bisericeşti, iar turele reprezentau castelele celor bogaţi şi influenţi. Într-o eră în care reginele erau cele care conduceau cu pricepere ţările când soţii lor se aflau la război, în mod deloc surprinzător regina a devenit piesa cu cea mai mare putere pe tabla de şah. Regina şi regele sunt singurele piese de pe tabla de şah care nu au „dubluri“. Rolul celorlalte piese este acela de a-l apăra pe rege, căci în viaţa reală soarta ţării stătea în mâinile regelui. Expresia „şah mat“, specifică jocului de şah, datează şi ea din cele mai vechi timpuri. Se spune că aceste două cuvinte provin din expresia persană „shah mat“, care s-ar traduce „regele a murit“, şi se rostesc în momentul în care nu se mai pot face mutări pentru a salva regele de pe tabla de şah.