Râul Amaradia, care traversează comuna Cruşeţ, situată în sudul judeţului Gorj, a secat, localnicii fiind nevoiţi să apeleze la alte surse de apă pentru a-şi adăpa vitele.
GORJ. Dacă până de curând unii localnici foloseau râul Amaradia pentru a-şi adăpa animalele, în prezent din acesta nu au mai rămas decât ochiuri de apă, pline de mătasea broaştei, şi cantităţi foarte mari de mâl şi pietriş. Şi în anii trecuţi râul mai seca, lăsând albia plină de pietriş, însă nu pentru mult timp. Anul acesta, în schimb, râul a lăsat comuna şi celelalte localităţi vecine fără una dintre cele mai importante surse de apă pentru animale.
Bani de la guvern
Primarul comunei Cruşeţ, Viorel Drăguşin, a declarat că secarea râului Amaradia nu afectează decât în mică măsură localitatea, întrucât jumătate dintre satele componente beneficiază de apă potabilă prin intermediul unei reţele de alimentare construite prin programul Sapard.
Este vorba de patru sate, din cele nouă câte are comuna.
„Din fericire, există această alimentare cu apă şi vom mai continua reţeaua şi în celelalte cinci sate componente. Avem nevoie de 40 de miliarde de lei, fonduri pe care le vom accesa de la bugetul de stat, cu ajutorul guvernului, prin Ordonanţa nr. 7, care ne permite să facem acest tip de investiţii şi să beneficiem de fonduri guvernamentale. Debitul Amaradiei este fluctuant. Deocamdată, avem o firmă de consultanţă pentru continuarea lucrării. Sperăm ca pe 10 august să ţinem licitaţia. Vrem să eliminăm cât de repede problema apei potabile pentru cetăţeni şi animale. Din 1.848 de gospodării, sunt racordate în prezent la reţea 1.380“, a precizat Viorel Drăguşin, primarul comunei Cruşeţ.