Zidul mileniului trei…

Declaratiile tot mai insistente din ultimele luni, la inceput oficioase, despre crearea de „ziduri“ despartitoare intre israelieni si palestinieni capata consistenta si devin realitate. In Orientul Mijlociu a inceput construirea „marelui zid israelian“, menit sa-i protejeze pe evrei de patrunderea in orasele si satele lor a teroristilor palestinieni sinucigasi.

Un antreprenor de constructii din Haifa, primind insemnata comanda din partea autoritatilor israeliene, a batut duminica trecuta primul pilon de rezistenta al viitoarei constructii separatoare, linga localitatea Kafr Salem, aflata in zona de intersectie Meghido, acolo unde in timpul ultimei intifade s-au produs mai multe acte teroriste.

De la Kafr Salem, zidul despartitor se va extinde spre sud pina la barajul de aparare, construit in urma cu citiva ani, in apropierea satului Bat Hefer, situat la mai putin de un kilometru de orasul palestinian Tulkarem, unul dintre cele mai mari centre urbane de pe malul de vest al Iordanului.

Bat Hefer este o aglomerare „de frontiera“, inclusa chiar in „linia verde“ care, inainte de „razboiul de sase zile“ din 1967, constituia chiar granita israeliana cu Iordania. In cei 35 de ani care au trecut de atunci, aceasta zona a fost „spalata“ in mai multe rinduri. La inceput, Israelul a ocupat teritoriile palestiniene, dupa care s-a retras, lasind insa numeroase implantari israeliene. Exact aceste mici asezari israeliene dau „dureri de cap“ nu numai palestinienilor si celor implicati in procesul de pace din Orientul Mijlociu, ci si autoritatilor israeliene. Nimeni din „tara sfinta“ nu poate spune cu certitudine care va fi soarta acestor asezari.

Partidele de dreapta israeliene, chiar daca admit ca existenta acestor implantari nu poate fi vesnica, nu vad o solutie acceptabila lor in urmatoarele decenii, scrie intr-o corespondenta din Tel Aviv, agentia de presa RIA „Novosti“. Fortele politice de stinga cer lichidarea lor imediata, afirmind ca implantarile israeliene ilegale in teritoriul autonomiei palestiniene sint sursa provocatoare a actiunilor palestiniene impotriva evreilor, poate chiar cauza actelor teroriste.

Adversarii ridicarii zidului despartitor sustin ca, mai intii, trebuie evacuate majoritatea micilor asezari israeliene, risipite pretutindeni pe teritoriul de pe malul sting al Iordanului si in Fisia Gaza, considerind ca imprejmuirea lor este nu numai inutila, ci si foarte costisitoare.

Unii radicali sustin chiar ca ridicarea barajului de protectie de-a lungul „liniei verzi“ trebuie considerata o tradare a intereselor Israelului.

Ei afirma ca toti cei din guvern care au sustinut ideea zidului despartitor raspund de fapt cererilor palestiniene de retragere a israelienilor din teritoriile ocupate in „razboiul de sase zile“ din 1967 si a lichidarii asezarilor israeliene din aceste teritorii. Nu trebuie sa mai mire pe nimeni, sustin aceiasi radicali, ca marele zid israelian va deveni nu un scut de aparare, ci linia de frontiera dintre statul Israel si un viitor stat independent palestinian.

Chiar in Knesset s-au auzit voci care au sustinut ca zidul in constructie este doar un „gard politic“ inacceptabil, deoarece in spatele lui vor ramine neocrotite numeroase asezari israeliene sustinute si de cei mai inversunati pacifisti din Israel. Ce se va intimpla cu aglomerarile israeliene cum ar fi Ariel, situata la sud de Nablus, cu Maale-Adumim, de linga Ierusalim sau cu Gush-Etzion de linga Hebron? Chiar si sustinatorii zidului nu admit ca acestea sa fie cedate palestinienilor. Aceste asezari urmeaza sa faca obiectul unor viitoare negocieri. Se propun diverse variante, inclusiv schimburi de teritorii. Sa nu uitam ca fostul premier Ehud Barak le-a propus palestinienilor ca in schimbul acestor importante asezari sa accepte in compensatie suprafete echivalente in desertul Neghev, din vecinatatea Fisiei Gaza. Adeptii zidului israelian considera ca totul este posibil daca si cealalta parte intentioneaza sa negocieze. Aripa radicala exclude orice negociere asupra acestor asezari, precizind ca acestea sint „bastioane ale sionismului“, concepute de adevaratii evrei, minati de ideea „popularii pamintului istoric al Israelului“.

Multi politicieni israelieni considera insa ca ridicarea zidului nu va solutiona problemele existente intre evrei si palestinieni. Se afirma ca marea masa a teroristilor sinucigasi n-a patruns in Israel pe la punctele fortificate de control, ci pe cai ocolite, care nu pot fi lichidate chiar admitind existenta barajului protector. Nici un zid nu-i va putea ocroti pe israelieni de tirurile armelor cu reactie de care dispun radicalii palestinieni.

Adversarii zidului ridica si problema costurilor, fiecare kilometru al acestui dispozitiv de aparare fiind estimat la un milion de sekeli, cam 200.000 de dolari USA. Lungimea zidului este apreciata la 400 de kilometri, ceea ce ar insemna o suma considerabila chiar si pentru Israel. „Cand este vorba de securitatea cetatenilor israelieni, problema costurilor nu poate fi invocata“, raspund adeptii zidului.

Aceiasi adversari atrag atentia si asupra reactiilor pe plan international, criticii Israelului acuzindu-l de „crearea de rezervatii pentru palestinieni“.

Un general israelian a gasit cel mai adecvat raspuns tuturor criticilor: „In situatia actuala nu sint prea multe optiuni, pornind de la cele rele, la cele foarte rele“. Oricum, orice actiune israeliana va fi criticata in strainatate. Asa ca vom construi zidul“.