Hella KGaA, compania germană faimoasă pentru producţia componentelor din domeniul farurilor de automobile, a deschis ieri un punct de lucru de cercetare-dezvoltare în Craiova.
Oportunitate pentru o carieră şi de dezvoltare profesională pentru automaticienii craioveni. Compania germană Hella a inaugurat ieri un centru de dezvoltare-cercetare în Craiova. Acest punct de lucru se alătură altor două centre Hella din Timişoara, unul axat pe producţie şi unul pe cercetare, şi unei divizii de sisteme de iluminare pentru automobile în Lugoj. Cea mai mare parte din echipa punctului de lucru Hella din Craiova se compune din studenţi în anii terminali şi absolvenţi ai Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică din cadrul Universităţii din Craiova. „Astăzi (ieri – n.r.) este prima zi a centrului Hella din Craiova. Până în octombrie, angajaţii noştri vor urma un program de training alături de specialişti din Germania, iar din toamnă sper să trecem la propriile programe de cercetare-dezvoltare“, a declarat Christian Laing, şeful proiectului Hella din Craiova. „A venit momentul ca firmele străine mari să vină şi în România. Noi doream să ne extindem, aşa că am ales să mergem acolo unde putem găsi oameni pregătiţi. Credem că în Craiova vom găsi ceea ce căutam graţie facultăţii de automatizări de aici“, a declarat şi Friedemann Glatz, consultant pe probleme de management angajat de compania germană pentru faza de start-up a punctului de lucru din Craiova.
Hella în Craiova
Centrul de cercetare şi dezvoltare al companiei germane din Craiova face parte din divizia sistemelor electronice. Iniţial, Hella Craiova va porni cu un departament de dezvoltare software, însă planurile de viitor includ şi un departament de componente hardware. În anii următori, angajaţii punctului de lucru din Craiova vor dezvolta unităţi de control electrice pentru computerele de bord ale automobilelor. Ţinta compartimentului de cercetare-dezvoltare din Craiova este să ajungă la 300 de angajaţi.
Despre Hella
Compania din Lippstadt este una din primele 100 de companii din industria germană, cu peste 24.000 de angajaţi în 70 de unităţi de producţie din lumea întreagă, cu 2.900 de ingineri şi tehnicieni lucrând în departamentele de dezvoltare. Hella este printre primele 50 de companii din lume în domeniul componentelor auto şi sistemelor electrice şi de iluminare pentru autoturisme, cu o cifră de afaceri anuală de 3,4 miliarde de euro. În prezent, Hella implementează tehnologia LED ca sursă de lumină pentru farurile faţă ale automobilelor şi desfăşoară şi un studiu pentru faruri LED dinamice, cu funcţie de cornering. Compania speră ca farurile faţă bazate în întregime pe această tehnologie (folosită în prezent doar pentru lămpile auto spate) să fie gata pentru producţia de serie în 2009.