Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) „Oltenia“, în colaborare cu Primăria Filiaşi şi Consiliul Judeţean Dolj, a organizat ieri o întâlnire de informare europeană. Alături de reprezentanţii CCI „Oltenia“ au fost prezenţi Nicolae Stăncioi, primarul oraşului Filiaşi, reprezentanţi ai companiilor, autorităţilor locale, instituţiilor de învăţământ din oraş şi alte persoane interesate de informaţiile europene specifice mediului de afaceri. Tereza Vladu Şuvaina, directoarea adjunctă a CCI „Oltenia“, a prezentat informaţii generale privind Uniunea Europeană, aspecte legate de procesul de integrare economico-socială, de fondurile structurale şi de procedurile de accesare a programelor de finanţare.
Această acţiune s-a derulat în cadrul proiectului comunitar „Informarea Europeană – un pas important spre integrarea economico-socială a judeţului Dolj“, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Europa 2006 – Programul de microproiecte şi implementat de CCI „Oltenia“ în perioada 20 decembrie 2006 – 19 noiembrie 2007.